Scrisoarea Olimpiei Doru către liberalii argeșeni

olimpia doru pnl cand

olimpia doru pnl cand
Stimați colegi, membri ai Partidului Național Liberal,

Stimați parteneri mass-media,

            Toti cei care ma cunosc, stiu ca sunt un om al faptelor, al rezultatelor concrete, benefice pentru oameni și nu pentru interesul personal. Cum bine stiti, schimbările nu se produc de la sine, schimbările apar și devin vizibile atunci când oamenii aleg să se implice și să acționeze.

            In cazul meu, a existat o prima optiune: sa fiu un membru de partid care așteapta schimbarea și o a doua optiune: sa ma implic direct, intr-un mod responsabil și asumat și să reprezint schimbarea! Ca urmare a unei analize realiste, declar oficial astazi, ca aleg fara ezitare a doua opțiune. Aceasta este alegerea mea – candidez pentru functia de Președinte al Biroului Politic Județean al PNL Argeș și cu acordul colegilor, exprimat, să devin Președintele Partidului Național Argeș. Alegerile interne pentru alegerea noului Birou Politic Județean al PNL Argeș vor avea loc în data de 29.04.2017.

            Sunt încrezătoare că unitatea reală și diversitatea, exprimate de mulți dintre colegii de partid, vor fi două concepte complementare și egale, prin insăși importanța lor!  

            Cunosc problemele cu care se confruntă județul, iar proiectul meu de a transforma acest județ, este construit pe găsirea de soluții eficiente si performante la aceste probleme. Strategia mea este bazată pe soluții liberale, care vor avea ca efect transformarea Argeșului într-un zonă europeană, democratică și prosperă. Obiectivul meu ca om politic a fost întotdeauna de a sluji interesul cetațenilor comunității noastre, argeșene. însă, inainte sa ne apucam de treaba pentru binele județului, trebuie sa începem cu o noua reconstrucție liberală in cadrul Partidului Național Liberal, la noi acasă, in Argeș!

            Îmi  doresc să fiu acel leader județean, capabil să aducă valoare și prin aceasta să facă diferența! Îmi  doresc să construiesc o echipă demnă, care sa respecte istoria partidului și pe cei care au făurit-o! Este momentul să demonstrăm că politica se face pentru oameni! Cred cu tărie ca, doar in acel moment formula matematica ”1+1=2”, va deveni un adevar și in politică! Îmi doresc ca PNL Arges să devină forța dar mai ales , vocea, tuturor acelora care nu pot sau nu sunt lăsați să se exprime! Am convingerea și credința, ca sunt ceea ce are nevoie acum PNL Arges  iar  funcția de președinte ma obligă să găsesc soluții și acele metode , prin care liberalii să fie mândri de partidul pe care îl reprezintă, să ajut la clarificarea si conștientizarea că avem și drepturi și obligații!

            Mesajul meu este cât se poate de clar: avem nevoie unii de alții! Pentru că știu, din experiența de pâna acum, că numai  împreuna, umăr la umăr, formând o echipa, putem reuși! Am demonstrat ce înseamna unitatea si forța unei echipe, in campanile care au trecut peste noi, în localitățile unde primarii noștri au câștigat bătăliile politice. Valorile pe care mă bazez sunt valorile care m-au calauzit toata viata: onestitatea, eficiența, performanța, transparența, perseverența și meritocrația. Știu ca aceste valori, vor fi liantul și apoi vor deveni baza viitoarei organizații PNL Argeș.

            Mă bazez pe sprijinul oamenilor onești și dornici să ajute la reconstruirea  organizației noastre județene, acum când avem șansa unui nou început! În același timp, știu că votul primit din partea colegilor de partid, nu este un vot doar pentru mine, Olimpia Doru, ci va reprezenta mesajul puternic cu un ecou rasunator- se doreste și este timpul, cu adevarat, pentru schimbarea modului în care se face politică și administratie publică!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Cu cele mai bune ganduri si intentii,

Olimpia Doru

Consilier Județean PNL Argeș și Președinte OFL Argeș

  • Musafir - Petreanu Dănuț

    Bravo Olimpia ! Energică și hotărâtă cum ai fost mereu !

Lasă comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

0 / 1000 restricţie de caractere
Textul trebuie s aibă între 10-1000 caractere
Alarmă în Argeș!

Alarmă în Argeș!

18-04-2017 04:03

La mulți ani, campionule!

hercule

KV 15x20

macheta sefu

conpet licitatie

sissi

Abonare Newsletter

Ultimele stiri

macheta caroli 2017 bun

vivo aprilie4

amina new

PRIMA PAGINA

8martie

CELE MAI CITITE

  1. 24 h
  2. 7 ZILE
  3. 30 ZILE
  4. SITE

PUBLICITATE

COMENTARII

Buna ziua as dori si eu un scaun rulant de 25 ani nu pot sa merg din cauza la o injecţie facuta gre...
in loc sa fie uniti intre ei fac jocurile nemernicilor de pedelisti ,domnu perianu vrea mult l-au vo...
vizavi de acest alexe adaugam ca este un mare spagar si escroc ,care nici intre ghilimele nici stra...
Madam Vintila nu are ce cauta acolo, Colegiul medicilor trebuia sa se sesizeze de mult in legatura c...
Cam exagerati dragelor cu acea contributie catre seful de sectie si vizitele sobolanilor si ale gand...

HanulRomanesc

Horoscop

:

Str. Crinului, Bl. D29, Sc. B, Apartament 1 
Tel.: 0773.317.285, 0753.040.487 Fax: 0248/224462
E-mail: ziarobiectiv@gmail.com; www.ziarobiectiv.ro