Fostul ministru „Altă întrebare” recidivează! Banii obținuți ilegal…

florin iordache

florin iordache
Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, recent instalat vicepreședinte al Camerei Deputaților, a propus ca sumele obținute ilegal de partidele politice pentru campania electorală să nu mai fie confiscate. Propunerea social-democratului a fost însușită de Comisia juridică a Camerei și mai are nevoie doar de votul în plen pentru a pleca spre promulgare. Florin Iordache, considerat de mulți drept principal responsabil pentru controversata OUG 13, a preferat să-și formuleze propunerea nu într-un proiect legislativ distinct, ci ca amendament la un proiect existent, trecut deja de Senat. Este vorba de un proiect de lege depus de reprezentanții minorităților naționale, în februarie 2016. Inițiatorii actului normativ propuneau modificarea Legii privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale (nr. 334/2006), în sensul ca organizațiile aparținând minorităților naționale care obțin doar câte un mandat de deputat să fie controlate de Autoritatea Electorală Permanentă numai în ceea ce privește finanțarea campaniei electorale. Pe 13 septembrie 2016, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins proiectul de lege, cu 96 de voturi „pentru” respingere și un singur vot „contra” respingerii. După respingerea de către Senat, proiectul a ajuns la Camera Deputaților. Sesizând oportunitatea de a opera, rapid, și alte modificări la regulile care guvernează finanțarea partidelor politice, fostul ministru al Finanțelor Florin Iodache a formulat mai multe amendamente, însușite, în ședința din 4 aprilie, de comisia condusă de Eugen Nicolicea (PSD).

Șase amendamente ale lui Florin Iordache au fost admise și incluse în raportul întocmit de Comisia juridică. Cea mai gravă dintre ele: abrogarea alin. 13 al art. 28 din Legea 334/2006. Or, alineatul respectiv spunea: „Contribuțiile pentru campania electorală care nu respectă prevederile prezentului articol se confiscă și se fac venit la bugetul de stat”. Despre ce prevederi este vorba? Despre cele referitoare la procedura de urmat (deschiderea de conturi bancare, cine și cum virează banii, declararea banilor la Autoritatea Electorală Permanentă, etc.), dar mai ales la limitele maxime pe care le pot avea contribuțiile depuse de candidați (de la cele 60 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau de senator la cele 20.000 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru candidatul la funcţia de Preşedinte al României). Cu alte cuvinte, dacă se abrogă alineatul dorit de Iordache, candidații vor putea contribui la campanie cu orice sumă vor ei, fără a mai exista teama că, dacă depășesc plafonul, se vor confisca banii. Alte amendamente formulate de Iordache extind posibilitatea contribuției fără limită și la banii destinați campaniei la nivel central a partidului, respectiv campaniei pentru referendum. Un alt amendament depus de Iordache și însușit de Comisia juridică a Camerei vizează eliminarea obligației ca, în cazul constatării unor contravenții, contravenientul să verse la bugetul de stat sumele care au constituit obiectul contravenției. ai trebuie remarcat că, în raportul Comisiei conduse de Nicolicea, raport pe baza căruia va fi dat votul în plen, scrie: „Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă prin avizul nr. 188 din 8 martie 2016”. Doar că, față de forma pe care a văzut-o Consiliul Legislativ în martie 2016, amendamentele lui Iordache din aprilie 2017 reprezintă modificări de substanță.

  • Nu s-au găsit comentarii

Lasă comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

0 / 1000 restricţie de caractere
Textul trebuie s aibă între 10-1000 caractere

absolut tv

KV 15x20

macheta sefu

conpet licitatie

sissi

Abonare Newsletter

Ultimele stiri

macheta caroli 2017 bun

vivi besteng

amina new

PRIMA PAGINA

1

CELE MAI CITITE

  1. 24 h
  2. 7 ZILE
  3. 30 ZILE
  4. SITE

PUBLICITATE

COMENTARII

Un adevarat geniu dl Ghita ca a reusit sa fenteze pe toata lumea. Desi domeniul IT in care era impli...
Bine ca te ai retras ca oricum nu te stie nimeni . Era de preferat sa faci acest gest fara sa mai s...
Buna seara,
-nu exista politicieni romani de la Corneliu Coposu
-ca sa ai probleme de gandir...
DRAGNEA.SI SARICEANU SINT CONSTRUITI SI ALESI SPECIAL SA ADUCA SFIRSITUL
Se pare ca acest domeniul de gamming este in totala expansiune. De ignorat nu este nici sectorul IT ...

HanulRomanesc

Horoscop

:

Str. Crinului, Bl. D29, Sc. B, Apartament 1 
Tel.: 0773.317.285, 0753.040.487 Fax: 0248/224462
E-mail: ziarobiectiv@gmail.com; www.ziarobiectiv.ro