Lovitură dură pentru Traian Băsescu! Judecătorii au decis…

basescu3

basescu3
Curtea de Apel Chișinău a anulat decizia de suspendare a decretului prin care președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a retras prin decret prezidențial cetățenia moldovenească lui Traian Băsescu. Decizia este una total opusă celei de la Judecătoria Chișinău care anterior suspendase decretul, pe data de 21 martie. Practic, asta înseamnă că decretul șefului statului intră din nou în vigoare. Decizia Curții de Apel a fost publicată de apărătorul lui Dodon, consilierul său în domeniul juridic, Maxim Lebedinschi. Magistrații au calificat drept neîntemeiată cererea avocatului lui Băsescu, Andrei Bivol, iar decizia este irevocabilă, potrivit agora.md. „După cum şi era firesc. Acțiunea ilegală a judecătoarei Viorica Puică care a suspendat decretul Preşedintelui Republicii Moldova privind retragerea cetățeniei domnului Traian Băsescu, astăzi a fost anulată. Urmează examinarea fondului cauzei”, a comentat Lebedinschi. Amintim că președinția a spus că va ajunge cu acest litigiu la Curtea de Apel. Igor Dodon l-a lipsit pe Traian Băsescu de cetățenie moldovenească prin decret prezidențial pe data de 3 ianuarie curent. Lupta va continua în cadrul procesului care va judeca dosarul pe fond.

  • Musafir - Ion

    Oferta excelenta pentru anul 2017. Minim 491,52 euro. Nu trebuie sa aveti experienta. Asiguram instruire GRATIS la distanta si online. Cerinte: cunostinte minime de utilizare a calculatorului (word, pdf, email, internet), seriozitate, lucru 2 ore pe zi, in timpul liber. Oferim seriozitate si un mediu excelent de lucru. Pentru a aplica și dvs la aceasta oferta, trimiteti mesajul APLIC la una dintre adresele de email ale departamentului de informatii: afacere.profi.deacasa@gmail.com

Lasă comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

0 / 1000 restricţie de caractere
Textul trebuie s aibă între 10-1000 caractere
Acum! Motocilist la spital!
Director nou la ABAAV!

Director nou la ABAAV!

20-06-2017 04:39

absolut tv

mz han

sed mioveni

shopping fiesta

macheta sefu

Ultimele stiri

sissi

Abonare Newsletter

macheta caroli 2017 bun

amina new

PRIMA PAGINA

1

PUBLICITATE

CELE MAI CITITE

  1. 24 h
  2. 7 ZILE
  3. 30 ZILE
  4. SITE

COMENTARII

Destul de târziu sunt prinsi acesti nenorociți care trăiesc pe spinarea altora, sunt încă destui ase...
Eu cred ca nu e cazul acum sa se zgandare linistea partidului ci dupa ce guvernul va fi instalat.Au...
Tudose o nulitate propusa de un puscarias dragnea si acceptat de un prost numit iohannis.pe tudose n...
D-ra dr, nu dvs. ati plecat din Judetean. Vi s-a desfacut contractul de munca ( adica ati fost data ...
Un articol la"comanda" . Felicitari pentru competenta. Acest articol si inca vreo cateva evenimente ...

HanulRomanesc

Horoscop

:

Str. Crinului, Bl. D29, Sc. B, Apartament 1 
Tel.: 0773.317.285, 0753.040.487 Fax: 0248/224462
E-mail: ziarobiectiv@gmail.com; www.ziarobiectiv.ro