Liviu Dragnea, zi de foc!

liviu dragnea1

liviu dragnea1
Liviu Dragnea este așteptat luni  în fața completului de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care va decide în dosarul „Referendumului”. Noul termen are loc după ce completul de trei judecători de la ÎCCJ a decis definitiv la începutul lunii martie trimiterea contestației la un complet de cinci judecători. Inițial, Dragnea a depus contestația la Tribunalul București, însă această instanță și-a declinat competența în favoarea ÎCCJ. Liviu Dragnea a cerut anularea pedepsei arătând că motivarea deciziei definitive nu a fost semnată de aceiaşi judecători care au pronunţat-o. Cei doi magistraţi, printre care şi fosta şefă a Curţii Supreme, Livia Stanciu, nu mai erau în posturi la momentul apariţiei motivării.

Pe 2 februarie, liderul PSD Liviu Dragnea anunța că a început o acțiune de redeschidere a procesului „Referendumul”, prin depunerea în instanță a unei contestații la executare.  Avocații spun, studiind Codul penal și de procedură penală, care nu este deloc ambiguu, că practic eu nu am hotărârea de condamnare. Hotărârea de condamnare a unui cetățean român trebuie să conțină trei elemente — partea introductivă, dispozitivul (acel anunț) și expunerea care cuprinde de fapt toată motivarea. Eu, după aproape 10 luni de zile, nu am această motivare — asta înseamnă că hotărârea nu este completă. De asemenea, nici nu mai pot avea niciodată, pentru că legislația este foarte clară, motivarea este obligație legală (...) și trebuie dată la toate hotărârile în 30 de zile. Au trecut aproape 10 luni. Trebuie semnată și asumată și compusă de către toți membrii completului. Doamna fostă președintă a Curții Supreme, Livia Stanciu, la două luni după ce a fost adoptată această sentință, s-a pensionat și a mers la Curtea Constituțională. Exista o prevedere legală, care e și acum în vigoare, care spunea că orice judecător care iese din sistem are obligația să-și încheie toate motivările. Nu s-a întâmplat la această oră, nu mai poate semna această motivare”, declara atunci președintele PSD.

Peste numai câteva zile de la această declarație, pe 8 februarie, ÎCCJ publica motivarea în dosarul "Referendumul". În luna aprilie 2016, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul „Referendumul”. Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea pe care o reprezenta, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.

  • Nu s-au găsit comentarii

Lasă comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

0 / 1000 restricţie de caractere
Textul trebuie s aibă între 10-1000 caractere
Alarmă în Argeș!

Alarmă în Argeș!

18-04-2017 04:03

La mulți ani, campionule!
Liviu Dragnea, zi de foc!

hercule

KV 15x20

macheta sefu

conpet licitatie

sissi

Abonare Newsletter

Ultimele stiri

macheta caroli 2017 bun

vivo aprilie4

amina new

PRIMA PAGINA

8martie

CELE MAI CITITE

  1. 24 h
  2. 7 ZILE
  3. 30 ZILE
  4. SITE

PUBLICITATE

COMENTARII

Cam exagerati dragelor cu acea contributie catre seful de sectie si vizitele sobolanilor si ale gand...
Dupa plecarea lui PENDIUC a ramas ca un caine maidanez Va rog din curiozitate sa faceti o vizita "d...
Fara prea multe comentarii. Numitul cornel ionica, ,,mare primar intro urbe mica" este lipsit de bun...
O experienta terifianta ! Asta am trait in maternitatea de la judetean la Pitesti : gindacii se plim...

HanulRomanesc

Horoscop

:

Str. Crinului, Bl. D29, Sc. B, Apartament 1 
Tel.: 0773.317.285, 0753.040.487 Fax: 0248/224462
E-mail: ziarobiectiv@gmail.com; www.ziarobiectiv.ro