Curtea de Conturi cu ochii pe mărirea lefurilor! Salariile din CJ Argeș - bombă cu ceas pentru Dan Manu

dan manu

dan manu

Majorarea  uriașă a salariilor angajaților aparatului propriu al Consiliului Județean Argeș a produs un adevărat șoc în rândul celorlalți bugetari și mai ales a celor angajați în direcții aflate tot în subordinea acestei instituții dar care nu au beneficiat de același privilegiu. Startul în creșterea de salarii l-a dat Consiliul Județean Vrancea care a fost urmat la scurt timp de multe altele din țară printre care și Argeșul. Chiar dacă la baza acestor decizii de majorare stă o decizie a Curții Constituționale a României, există specialiști în drept și economie care susțin că majorările nu sunt tocmai legale și că există riscul ca, mai devreme sau mai târziu, fiecare angajat să fie nevoit să returneze o parte din majorare. Există informații că, angajați ai Consiliului Județean Argeș nu s-au apropiat de banii din salariul majorat de teama de a nu-i putea returna la o eventuală verificare a Curții de Conturi.

Zeci de Consilii Județene din țară nu au mărit salariile

Dacă județe precum Argeș, Constanța, Olt sau Brăila s-au grăbit să interpreteze decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale a României sunt încă multe UAT-uri județene din țară care se plâng că și doar aplicând mărirea de 20% decisă de Guvern vor trebui să reducă drastic sumele de la capitolul investiții. Este și cazul președintelui CJ Cluj care consideră această majorare este una perversă menită să afecteze cu 12 milioane de euro bugetul său de investiții. Totul a pornit de la o realitate dureroasă și anume aceea că, angajați cu aceleași studii, funcție și poziție în structura Consiliilor Județene sunt remunerați diferit din cauza unei mai vechi ordonanțe de înghețare a salariilor. Astfel, deși promovau pe funcție, angajați ai sistemului bugetar aveau salariile plafonate și mai mici decât al celor care primiseră sporurile și indemnizațiile meritate înainte de blocarea nivelului salarial. Însă de aici și până a stabili salarii maxime este o diferență pe care nu o văd cu ochi buni nici alți lucrători din sistemului bugetar, nici diversele organe de control. Decizia de care s-a legat Consiliul Județean Vrancea pentru mărirea salariilor face referire, în mod special, la așa numita familie ocupațională ”justiție”, căci este un răspuns dat Curții de Apel București care a cerut clarificări de la CCR pentru încadrarea pe ștatul de salarii a peste 900 de judecători. Interpretarea și aplicarea sa și la anumite Consilii Județene ar putea fi la limita legii. Altfel de ce nu s-ar aplica și la angajații din primării sau instituții subordonate Consiliilor  Județene?

Mai mulți angajați ai CJ Argeș nu s-au atins de banii de pe card

Sunt voci care spun că, majorarea cu 75% a salariilor din CJ Argeș este interpretabilă. S-au luat în calcul trei sporuri, fiecare de câte 25%, s-au recalculat salariile și, la această bază deja mărită s-a aplicat și majorarea de 20% pentru toți bugetarii. Specialiști în drept spun că, în calitate de ordonator principal de credite, Consiliul Județean Argeș nu avea temei legal pentru a stabili aceste majorări și că, ar fi trebuit să existe o decizie a instanței în acest sens, nefiind suficient a se urma exemplul UAT Vrancea. Pe de altă parte, în acest moment, președintele Consiliului Județean Argeș și cei doi vicepreședinți au salarii de circa 5000 lei, adică mai puțin de jumătate decât are secretarul județului și semnificativ mai mici decât aproape jumătate dintre angajați. Modul de interpretare a deciziei CCR a creat deja animozități chiar în sânul PSD care caută acum măsuri disperate să remedieze situația. În cel mai fericit dintre cazuri, prin apariția Legii unice a salarizării, retribuțiile din Consiliile Județene vor fi diminuate, iar într-o perspectivă mai sumbră, angajații momiți cu purcoiul de bani, nevinovați dealtfel, vor fi nevoiți să returneze sumele cheltuite. Există informații că, pentru a avea oarece acoperire, șefii de consilii ar fi cerut întocmirea unor angajamente pe bază de tabel semnate de toți angajații. Aceștia își iau angajamentul ca în cazul în care Curtea de Conturi ar imputa sumele, aceștia să le returmneze. Cu alte cuvinte, președinții de CJ nu sunt convinși că au acționat legal și, mai mult decât atât, ar evita să fie trași la răspundere de proprii angajați care nu ar mai avea de unde să returneze banii.

Liviu Dragnea aruncă responsabilitatea în cârca președinților CJ

Și dacă lucrurile nu ar sta așa, atunci președintele PSD, Liviu Dragnea ar fi avut un punct de vedere mult mai clar și nu ar fi plasat responsabilitatea unei asemenea majorări financiare direct pe umerii președinților Consiliilor Județene: "Din punctul nostru de vedere, mai ales în ultima perioadă, când mulți aleși locali se plâng că au crescut foarte mult salariile funcționarilor-după o interpretare, corectă, după alții, greșită, a unei decizii a Curții Constituționale-punctul meu de vedere, pe care-l voi susține în Parlament, este că la legea salarizării unitare administrația locală trebuie să aibă o abordare separată, o anexă separată, în așa fel încât să le prevedem un nivel minim de salarizare, dar la maxim să hotărască fiecare", a afirmat Liviu Dragnea, într-o conferință de presă la Timișoara. În opinia lui Dragnea, pe principiul autonomiei, pe care și el îl susține, fiecare autoritate locală ar urma "să hotărască câți angajați păstrează, cât le dă salarii, dacă vor să dea toți banii pe salarii și să facă mai puține investiții, trebuie să fie o decizie a lor".      Ada Nicolau

  • Nu s-au găsit comentarii

Lasă comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

0 / 1000 restricţie de caractere
Textul trebuie s aibă între 10-1000 caractere
Alarmă în Argeș!

Alarmă în Argeș!

18-04-2017 04:03

La mulți ani, campionule!

hercule

KV 15x20

macheta sefu

conpet licitatie

sissi

Abonare Newsletter

Ultimele stiri

macheta caroli 2017 bun

vivo aprilie4

amina new

PRIMA PAGINA

8martie

CELE MAI CITITE

  1. 24 h
  2. 7 ZILE
  3. 30 ZILE
  4. SITE

PUBLICITATE

COMENTARII

Buna ziua as dori si eu un scaun rulant de 25 ani nu pot sa merg din cauza la o injecţie facuta gre...
in loc sa fie uniti intre ei fac jocurile nemernicilor de pedelisti ,domnu perianu vrea mult l-au vo...
vizavi de acest alexe adaugam ca este un mare spagar si escroc ,care nici intre ghilimele nici stra...
Madam Vintila nu are ce cauta acolo, Colegiul medicilor trebuia sa se sesizeze de mult in legatura c...
Cam exagerati dragelor cu acea contributie catre seful de sectie si vizitele sobolanilor si ale gand...

HanulRomanesc

Horoscop

:

Str. Crinului, Bl. D29, Sc. B, Apartament 1 
Tel.: 0773.317.285, 0753.040.487 Fax: 0248/224462
E-mail: ziarobiectiv@gmail.com; www.ziarobiectiv.ro