Ion Popa se vrea în echipa lui Orban. După ce l-a criticat!

iani orban

iani orban
Ludovic Orban va candida la președinția PNL și chiar a luat în serios acest deziderat începând întâlnirile în teritoriu la filialele din țară. A fost și la Pitești unde au fost prezenți foarte mulți liberali și ar fi fost  mai mulți dacă s-ar fi cunoscut mai multe despre venirea sa. A lăsat o impresie bună, fiind apreciat pentru faptul că a venit să se consulte cu membrii de partid, lucru pe care nu-l făcea nici măcar șeful filialei județene, Ion Popa. Cât despre acesta, a lipsit pe motiv de boală de la întâlnirea cu Orban. Mai mult decât atât, ulterior, când s-a făcut mai bine, în cadrul unei conferințe de presă  oficiale alături de Raluca Turcan chiar l-a criticat pe vechiul liberal de la centru.

Cu Turcan, dar nu și cu Orban

Lucrurile nu s-au întâmplat cu prea mult timp în urmă și par a fi nefirești mai ales în contextul în care, pe surse, avem informații potrivit cărora, Ion Popa caută să se alăture, la centru ,celor care-l susțin pe Ludovic Orban și, de ce nu, să facă parte din cei care vor forma echipa de conducere a noului președinte.Interesat este că, cel puțin în ultimele  prezențe și declarații, Ion Popa, președintele demisionar al PNL Argeș, încă președinte conform scriptelor,  pare să nu-l simpatizeze pe Ludovic Orban. Altfel nu am putea explica lipsa de diplomație în declarații de la o persoană chiar educată și cu vorbele la ea precum liderul argeșean al PNL. Acesta, reamintim, a lipsit de la întâlnirea formală pe care Orban a avut-o cu liberalii argeșeni pentru a vorbi despre candidatura sa, și, cu toate că a fost invitat, ba chiar sunat personal de candidatul la președinție, Ion Popa a găsit o scuză simplă: e bolnav. La scurt timp a venit la Pitești, tot pentru o întâlnire dar ceva mai restrânsă, Raluca Turcan, actualul președinte interimar al PNL. Atât Ion Popa cât și Dănuț Bica au fost prezenți. Turcan a spus că nu vrea să se implice în alegerile interne și nu va declara dacă susține sau nu vreun candidat de la filiala județeană. În sens invers, însă, Ion Popa a dat una dintre cele mai lipsite de diplomație declarații ale sale când a explicat de ce nu a fost alături de Ludovic  Orban la întâlnire.

Iani popa ” Întâlnirea cu Orban a fost nestatutară!”

”Nu aveam cum să merg la o întâlnire nestatutară” a declarat acesta, deși colegul său, Dănuț Bicași mulți alți liberali din conducere au participat. ”Cine este Ludovic Orban? Nu are nicio funcție în partid. Doamna Raluca Turcan este președintă” a urmat șirul explicațiilor. Și ca să arate că diplomația i-a fost străină în acea zi a continuat: ” Doamna Raluca Turcan are în spate un scor de 40% la filiala pe care a condus-o. Domnul Orban ce rezultate a avut?”. Că o fi avut sau nu, nici nu știm nici nu ne dăm cu părerea. Doar ne întrebăm cum e posibil să-ți afirmi public  părerea negativă despre un om, coleg, apoi să vrei să faci echipă cu el. Era ca atunci când îl critica pe Constantin Nicolescu și apoi nu mai prididea cu laudele? Cam așa ceva....

 

Contactat telefonic, Ludovic Orban doar a râs aflând afirmațiile făcute de colegul său, senatorul Ion Popa și, cu eleganță, ne-a declarat că nu poate să comenteze în acest moment. În ceea ce privește echipa sa de conducere, Orban a spus că ea va fi schițată abia după alegerea președintelui, când vor fi votați membrii Biroului Permanent Național.

Ada Nicolau

    

  • Musafir - Dan

    Eu stiu bine. Ca Iani atata poate!!! Nu poti fi liberal dupa ce o vita intreaga ai fost bisnitar de Dacii!!! E cazul sa l lasati pe drumul lui

Lasă comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

0 / 1000 restricţie de caractere
Textul trebuie s aibă între 10-1000 caractere
Acum! Motocilist la spital!
Director nou la ABAAV!

Director nou la ABAAV!

20-06-2017 04:39

RALLYCROSS ÎN MIOVENI

RALLYCROSS ÎN MIOVENI

09-06-2017 02:48

absolut tv

mz han

sed mioveni

shopping fiesta

macheta sefu

Ultimele stiri

sissi

Abonare Newsletter

macheta caroli 2017 bun

amina new

PRIMA PAGINA

1

PUBLICITATE

CELE MAI CITITE

  1. 24 h
  2. 7 ZILE
  3. 30 ZILE
  4. SITE

COMENTARII

Am fost pe 5 iunie 2017 la hramul mănăstiriiSFĂNTA TREIME.Am rămas impresionat de ceeace acest PARI...
Sunt ca turmele de vaci și bai.Unde e ciobanul. .ACOLO ESTE PCR -ul.Gașca de mafioți. JOS CIUMA ROȘI...
Dacă și tu,olteanca, ai fata de prim ministru,atunci,chiar suntem la podea.Gașca penali lor lui Drăg...
Între timp, Nicolescu și-a cumpărat hîrtie igienică, nu mai are nevoie de limba lui Manu.
Este vorba despre cunoscutul medic ATI , dl dr Voican ! De-abia ieșise la pensie și se retrăsese la...

HanulRomanesc

Horoscop

:

Str. Crinului, Bl. D29, Sc. B, Apartament 1 
Tel.: 0773.317.285, 0753.040.487 Fax: 0248/224462
E-mail: ziarobiectiv@gmail.com; www.ziarobiectiv.ro