Manu recunoaşte că nu dă bani edililor care nu fac parte din PSD

În urmă cu puţin timp a avut loc lansarea oficială a noii fabrici de prelucrare a lemnului de la Oarja undereprezentanţii companiei Yildiz Entegre au descris proiectul de amploare şi investiţia. La eveniment au fost prezenţii toţi reprezentanţii companiei turceşti dar şi autorităţi publice şi locale. Prezent la lansare, preşedintele CJ, Dan Manu a reuşit să aducă o nouă pată neagră judeţului pe care îl conduce.Asta pentru că, în locul unui discurs obişnuit şi urărilor care se cuveneau, Dan Manu  a ales să atragă atenţia prin "a se lua" de primarul liberal de la Oarja. Manu le-a mulţumit turcilor pentru investiţia făcută la Oarja, dar în acelaşi timp i-a atras atenţia eduilului comunei că nu va mai primi niciu ban de la CJ. Deasemenea acesta s-a bucurat, afrimând că aşa va scăpa şi CJ de adresele oficiale şi absolut legale de finanţare a diverselor proiecte pe care Constantin Bâlea le-a trimis. Cu alte cuvinte, în ultimii trei ani primarăa Oarja nu a primit niciun ban de la CJ, iar Dan Manu nici nu avea de gând să facă acest lucru. De remarcat este sugetia lui Manu, şi anume că primarii care nu fac parte din PSD, dacă vor bani nu au decât să urmeze exemplu edilului din Oarja, să îşi caute şi să atragă investitori în comună...altfel Dan Manu nu e dispus să le dea. Cine a avut urechi să audă, a auzit oricum. Cei prezenţi în sală au vociferat pe la colţuri că Dan Manu mai bine se ghida după principiul " dacă tacea, filosof rămânea".Un alt lucru bizar constă în faptul că Dan Manu s-a referit la ultimii trei ani, deşi domnia sa este preşedinte de mai puţin de un an.

  • Nu s-au găsit comentarii

Lasă comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

0 / 1000 restricţie de caractere
Textul trebuie s aibă între 10-1000 caractere

absolut tv

sed mioveni

macheta sefu

vivi besteng

sissi

Abonare Newsletter

Ultimele stiri

macheta caroli 2017 bun

amina new

PRIMA PAGINA

1

CELE MAI CITITE

  1. 24 h
  2. 7 ZILE
  3. 30 ZILE
  4. SITE

PUBLICITATE

COMENTARII

Manifest Spell este cu adevărat remarcabil. Am avut o consultare telefonică care mi-a depășit aștept...
Salutare tuturor,

Sunt creditor privat în împrumut, creditor fiabil și de încredere; Îi împ...
Salutare tuturor,

Sunt creditor privat de împrumut, creditor fiabil și fiabil; Îi împrumut ...
O declaratie asumata banuiesc. Sa vedem acum ce va face domnul prim-ministru Grindeanu cand va primi...
Si de ce nu faceti pista de biciclete pe toata strada nicolae dobrin pana in teilor?ce mare lucru s...

HanulRomanesc

Horoscop

:

Str. Crinului, Bl. D29, Sc. B, Apartament 1 
Tel.: 0773.317.285, 0753.040.487 Fax: 0248/224462
E-mail: ziarobiectiv@gmail.com; www.ziarobiectiv.ro