Soldat la datorie... sexuală

Teatrul Davila

Teatrul Davila
Teatrul Alexandru Davila din Pitești pare să poarte un blestem care să nu îi permită o conducere potentă... din punct de vedere intelectual. După ce ani de zile a fost condus de Sevastian Tudor a pus în scenă mai mult piese scrise și regizate de el, după pensionarea acestuia a fost o mică perioadă în care Araxy Negoșanu a trecut la „butoanele” instituției și lucrurile păreau să se miște, dar, după ce a apăut în decor noul manager Nicolae Poghirc, teatrul s-a întors la bine-cunoscuta debandadă și la spectacolele de prost gust. Cel mai recent exemplu îl constituie punerea în scenă a piesei „Soldat la datorie”, adaptare după Noty Karoly, regia artistică Zoltan Shapira , un spectacol cu tentă sexuală, demn de reprezentațiile de pe Strada Roșie din Amsterdam. Piesa de teatru a fost retrasă de unul dintre foștii directori, Matei Varodi, exact pentru același motiv, dar, din câte se pare, „tragedia” se repetă în săptămâna în care elevii sunt duși la teatru de către profesori, exact cum s-a întâmplat și în urmă cu câteva luni când s-a derulat „Școala Altfel”. Acum stăm și ne întrebăm dacă ar mai fi nevoie ca anual să fie „pompați” bani în Teatrul Al. Davila sau ca managementul să continue cu astfel de piese și să pună la intrare un semn mare pe care să scrie „Interzis sub 18 ani” și să transforme clădirea într-un teatru erotic?

  • Nu s-au găsit comentarii

Lasă comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

0 / 1000 restricţie de caractere
Textul trebuie s aibă între 10-1000 caractere

absolut tv

sed mioveni

macheta sefu

vivi besteng

sissi

Abonare Newsletter

Ultimele stiri

macheta caroli 2017 bun

amina new

PRIMA PAGINA

1

CELE MAI CITITE

  1. 24 h
  2. 7 ZILE
  3. 30 ZILE
  4. SITE

PUBLICITATE

COMENTARII

Manifest Spell este cu adevărat remarcabil. Am avut o consultare telefonică care mi-a depășit aștept...
Salutare tuturor,

Sunt creditor privat în împrumut, creditor fiabil și de încredere; Îi împ...
Salutare tuturor,

Sunt creditor privat de împrumut, creditor fiabil și fiabil; Îi împrumut ...
O declaratie asumata banuiesc. Sa vedem acum ce va face domnul prim-ministru Grindeanu cand va primi...
Si de ce nu faceti pista de biciclete pe toata strada nicolae dobrin pana in teilor?ce mare lucru s...

HanulRomanesc

Horoscop

:

Str. Crinului, Bl. D29, Sc. B, Apartament 1 
Tel.: 0773.317.285, 0753.040.487 Fax: 0248/224462
E-mail: ziarobiectiv@gmail.com; www.ziarobiectiv.ro