Acum! Trei victime intoxicate duse de urgență la spital! Mobilizare de forțe în Prundu!

0

Trei persoane au fost transportate la spital în ceastă dimineață dipă ce au fost intoxicate cu monoxid de carbon într-un magazin din cartierul piteștean Prundu. Din primele informații, se pare că cele trei victime au început să acuze stări de rău, iar unul dintre angajații societății comerciale a alertat autoritățile.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale, printre care și un SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, care a preluat persoanele intoxicate, le-a acordat primele îngrijri medicale și le-a transportat, conștiente, la spital.

De asemenea, pompierii au intervenit cu ao autospecială de intervenție pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, dar și pentru ventilarea încăperii și un echipaj CBRN. Potrivit surselor noastre, tot incidentul a pornit de la centrala termică la care se făcuseră lucrări de raparații în urmă cu câteva zile.

„Pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Pitești, bulevardul Petrochimiștilor, pentru acordarea de asistență medicală în cazul a trei persoane, angajate ale unui magazin, care acuzau stare de rău. La fața locului au fost alocate trei echipaje SMURD, o autospecială de intervenție și o autospecială CBRN. În urma verificărilor efectuate de către echipajul CBRN, s-au constatat valori crescute de monoxid de carbon. Din câte se pare, în urmă cu câteva zile, în locația respectivă au fost efectuate lucrări la centrala termică. În acest sens, pompierii au procedat la ventilarea locației. Echipajele medicale au preluat cele trei persoane de sex feminin, conștiente, cooperante și le-a transportat la spital pentru efectuarea de investigații amănunțite” potrivit ISU Argeș.

Sursa foto: epitesti.ro/Obiectiv de Argeș

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata