14 octombrie 2022, ora 12:00 – vernisajul expoziției stradale de bandă desenată „Povestiri din holocaust. Argeș”, la Pitești!

0
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” organizează, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, proiectul cultural – educațional „Povestiri din holocaust. Istorii locale”, alături de Colegiile Naționale „Ion C. Brătianu” și „Zinca Golescu” din Pitești și cu sprijinul municipalității piteștene.
Implementat de Institutul „Elie Wiesel” în șase județe din România (Suceava, Bacău, Vrancea, Galați, Argeș și Dolj) cu sprijinul fundației EVZ și a comunităților locale, proiectul constă în organizarea unei expoziții stradale de bandă desenată, care aduce în atenția publicului din oraș fragmente din istoria comunităților locale de evrei și romi, din perioada Holocaustului.
Conținutul expoziției de bandă desenată din Pitești este dezvoltat de Institutul „Elie Wiesel” în colaborare cu elevii și cadrele didactice de la C.N. „I. C. Brătianu” și C.N. „Zinca Golescu” din Pitești, panourile fiind expuse pe spațiul pietonal din fața Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș, în perioada 14 octombrie – 14 noiembrie 2022.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata