Monica Tatoiu înscrisă în AUR fără să știe! Vedeta a făcut scandal!

Un scandal de zile mari a captat din nou atenția multor români. Protaginiștii au fost Monica Tatoiu, femeie de afaceri cunoscută și George Simion, co-președintele partidului Alianța pentru Unirea Românilor.
Membră de partid – fără voia ei
Monica Tatoiu s-a aflat ieri în studioul emisiunii “Sinteza Zilei”, difuzată pe Antena3, acolo unde a avut ocazia să aibă niște discuții foarte aprinse cu George Simion, cea mai reprezentativă figură a partidului AUR. Aceasta s-a arătat extrem de indignată de modul agresiv în care a fost înscrisă în noul partid, fără ca ea să aibă vreo contribuție sau dorință în acest sens.
Cunoscuta femeie de afaceri a povestit că și-a expus nemulțumirea și uimirea și pe rețelele de socializare, acolo unde a fost atacată de simpatizanții noi alianțe. În cadrul emisiunii, Monica Tatoiu a explicat cu lux de amănunte modul în care i-a fost folosită adresa de e-mail în scopul aderării la partidul AUR.
Aceasta a reclamat încălcarea legii de protecție a datelor și se arată dezamăgită de modul în care noul partid permite înscrierile.
„Am primit mail aseară, am felicitată pentru adeziunea la AUR. După care urmează conturi, la ce organizaţie să mă duc (…) A fost folosită adresa mea personală de mail. Am firmă care se ocupă cu chestia asta. Am lucrat în multi-level. Ştiu cum se recrutează. Cum se recruta, că acum nu se mai poate, cu legea de protecţie a datelor personale. Am sărit în sus.
Mâine-poimâine mă trezesc în băgată într-un (…) dintr-ăsta care omoară (…) şi pe urmă trebuie să răspund în faţa legii. Nu se poate aşa ceva în România secolului 21. Am pus pe Facebook şi am fost înjurată în toate felurile, cu limbaj de galerie. Ce părere are dl. Simion despre toate acestea?”, a afirmat aceasta, potrivit antena3.ro.
Replica lui George Simion la atacurile Monicăi Tatoiu
Co-liderul partidului Alianța pentru Unirea Românilor s-a arătat surprins de experiența neplăcută trăită de Monica Tatoiu, moment în care și-a exprimat scuzele le rigoare pentru disconfortul creat.
George Simion a detaliat etapele de înscriere în noul partid, cât și faptul că orice român are acest drept, inclusiv să înscrie alte persoane, folosindu-le adresa de e-mail. Pe de altă parte, aderarea la AUR nu se face imediat după ce o persoană a completat formularul online, ci este nevoie și de copii după actele de identitate ale noului membru.
Pentru a scăpa de orice îndoială, Geoge Simion i-a recomandat Monicăi Tatoiu să nu se alarmeze și să lase autoritățile să identifice cine i-a făcut această farsă.
„Regret sincer că aţi fost jignită. Nu-mi dau seama cine v-a folosit adresa de e-mail. Noi avem un formular de adeziune pe care-l completează orice român, după care urmează anumiţi paşi. Suntem foarte tehnologizaţi.
Formularul este public, oricine putea folosi adresa dumneavoastră de e-mail. N-avem noi nicio vină că cineva a încercat, poate, să vă facă un lucru bun, să vă înscrie în AUR. Dar, staţi liniştită, la noi se devine membru … Sunt nişte paşi de completat.
Nu trebuie, d-na Tatoiu, înţeleg că nu doriţi să deveniţi membru. Ar trebuie să cercetaţi cine v-a folosit adresa…Să ajutăm autorităţile să identifice cine a completat formularul pentru dumneavoastră”, a afirmat liderul AUR.
El a mai subliniat faptul că în ultimele 24 de ore, nu mai puțin de 20.000 de oameni s-au înscris în partid prin intermediul formularului online.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.