Adevărata Cetate a lui Dracula va intra în circuitul turistic!

Adevărata Cetate a lui Vlad Țepeș va reintra în circuitul turistic! După mai bine de 20 de ani de când administrațiile județene au încercat să reabiliteze și să țină deschisă Cetatea Poenari, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă a propus un proiect în ultima ședință a CJ prin care monumentul istoric să fie refăcut și consolidat.

De asemenea, prin acest proiect finanțat cu fonduri europene Cetatea aflată la baza Transfăgărășanului va fi deschisă pe tot parcursul anilor, mai ales că în ultimii 3-4 ani, autoritățile au fost nevoite să o închidă din cauza urșilor din zonă.

Reabilitarea Cetății Poenari se face din fonduri europene
Proiectul de hotărâre a fost votat de consilierii județeni PSD și USR-PLUS, în timp ce consilierii PNL și Pro România s-au abținut de la vot.
Cu toate acestea, proiectul a trecut cu majoritate de voturi “pentru”, iar astfel s-a făcut un pas important pentru realizarea unei investiții de amploare care vizează, în fond, salvarea unui simbol național – Cetatea Poenari, un obiectiv de patrimoniu unic în România, cu profundă însemnătate atât din punct de vedere istoric și cultural, cât și din punct de vedere turistic.
Proiectul “Conservarea și consolidarea Cetății Poenari” își propune să contribuie la dezvoltarea comunității prin creșterea atractivității turistice și investiționale, la consolidarea identității culturale, la revitalizarea economică și social-culturală.
 În cadrul proiectului, vor fi executate lucrări de conservare, de reabilitare structurală și arhitecturală. Valoarea totală este de 23.262.100,85 lei (din care 13.614.534,95 lei – contribuția Consiliului Județean Argeș și 9.647.565,90 lei – fonduri europene). Termenul de proiectare este de 3 luni, iar durata execuției lucrărilor este de 16 luni.
Refugiul lui Vlad Țepeș
Cunoscută și sub numele de Cetatea lui Vlad Țepeș sau Cetatea lui Negru Vodă, Cetatea Poenari este o încântătoare fortăreață medievală, ce se înalță în stâncă, la o altitudine de 850 metri, pe vârful Muntelui Cetățuia.
Piatra de temelie a fost pusă de domnitorul Negru Vodă în secolul al XIII-lea, iar mai târziu a fost aleasă de domnitorul Vlad Țepeș ca refugiu unde să se retragă din fața otomanilor, fiindu-i acestuia reședință secundară.
Ruinele Cetății Poenari păstrează vie o pagină importantă din istoria poporului nostru. Zidurile cetății și legendele locului, care au dăinuit peste veacuri, reprezintă adevărate mărturii despre strategiile de luptă ale celui mai cunoscut domnitor român, despre modul de viață al lui Țepeș și al soldaților săi.
Cetatea Poenari este poziționată într-un cadru natural deosebit. Odată urcate cele 1480 de trepte zidite până în coama dealului, de la înălţimea cetăţii pot fi admirate priveliștile frumoase ale văii Argeșului, Barajul Vidraru și Munții Făgăraș. Aceasta a fost și sursa de inspirație a scriitorului Jules Verne în compunerea romanului “Castelul din Carpați”.
Frumusețea și sălbăticia peisajului argeșean care înconjoară ruinele cetății Poenari au atras, ca vizitatori, numeroase personalități ale vieții spirituale românești, precum Alexandru Odobescu, Carol Davila, Alexandru Vlahuță, Nicolae Iorga și alții.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.