70 copii din Poiana Lacului vor învăța în cele mai bune condiții! Școală renovată ultra modern!

Copiii care învață la Școala Primară din satul Metofu, județul Argeș, au pășit pe 7 Iunie 2022 pentru prima dată în școala recent renovată de Asociația BookLand. Timp de 4 luni (Februarie-Mai), cât au durat lucrările, elevii au învățat în alte unități școlare din comuna Poiana Lacului, așadar nerăbdarea și bucuria li s-a văzut pe fețe la inaugurare. Sunt încântați pentru că de la toamnă îşi vor relua locul în băncuțe într-o şcoală modernă!

Cei 70 copii din Metofu se alătură, astfel, celor peste 7.000 care deja învață în condiții optime în cele 40 școli rurale readuse la viață în ultimii 2,5 ani, consolidate, modernizate și dotate de către Asociația BookLand în cadrul programului ”Renovare școli în mediul rural”, sub motto-ul Împreună CONSTRUIM oameni! Fară granturi europene, pur și simplu mobilizând sute de companii să contribuie cu bani, produse sau servicii (prin redirecționarea celor 20% din impozitul pe profit/venit conform Legii Sponsorizării nr. 32/1994). Astfel se vede puterea și determinarea domeniului privat în a schimba lucrurile în domeniul educației, iar asta într-un timp record și de zeci de ori mai eficient din punct de vedere costuri.

Școala noastră este și va rămâne o școală pentru toți, o școală în care nevoia fiecărui elev contează și unde ne dorim să se simtă confortabil, ascultat și prețuit. Suntem recunoscători pentru tot ce am primit de la Asociația BookLand și privim cu încredere spre viitor!” – Daniela Diaconu, Director Școala Primară Metofu.

Aceasta este a treia unitate școlară renovată de noi în județul Argeș. Deși clădirea nu este foarte mare, am executat multe operațiuni: la exterior am anvelopat clădirea cu polistiren si tencuială decorativă, am reparat sageacul, am montat gresia la intrarea în școală precum și pavele și borduri în curtea școlii, am fixat plăci policarbonat pe gard și, bineînțeles, am demolat fostul WC din curte. Iar la interior am schimbat ușa și geamul antice și de demult, am pus parchet nou, am înlocuit toate obiectele sanitare, am montat jaluzele și corpuri iluminat și am dotat cu mobilier sălile de clasă.” – a declarat Mădălina Mocanu, Director Marketing&Comunicare Asociația BookLand.

Transformarea de la Școala Primară Metofu a fost posibilă datorită companiilor care cred în tineri și într-o Românie mai bună prin educație, acestea contribuind efectiv cu următoarele: tencuială decorativă Policolor, pavele și borduri Elis Pavaje, sageac acoperiş Tabla Construct, nisip cuarţos Hidro Argeș, polistiren, adeziv polistiren, parchet ROMPROFIX, plintă parchet RAVELI Doors & Floors, tâmplărie PVC (uşă + geam) VI FI, obiecte sanitare (WC, lavoar + baterie, oglinzi) Sanotechnik, mobilier (birouri, scaune, dulapuri) dăruit de Kone Ascensorul, laptops Educlick Ateliere Fără Frontiere, corpuri iluminat Luxten Lighting Company, jaluzele Larex-ir Décor, plasă fibră sticlă şi spumă polietilenă Masterplast, transportul materialelor de construcții fiind asigurat de Marvicon.

Celor de mai sus li se adaugă și partenerii de cursă lungă BookLand care au susținut restul operațiunilor-achizițiilor: SIT, MeteRSit, UniCredit Consumer Financing, Turbomecanica, Titan Machinery, PROFI România și Asevi. Iar mulțumirile asociației se îndreaptă și către Primăria Poiana Lacului, un real și vrednic partener în acest demers, contribuind cu un utilaj pentru descărcarea paleților cu materiale construcții, pietriş pentru pavarea curții și o parte din costul manoperei.

În România secolului 21, copiii de la sate sunt condamnați să învețe în spații nerenovate de zeci de ani care, de cele mai multe ori, le pun sănătatea sau chiar viața în pericol atât lor, cât și profesorilor. Iar acolo unde autoritățile nu pot sau nu vor să facă ceva, norocul vine din partea Asociației BookLand, care militează pentru dreptul la educație al copiilor renovând școlile din mediul rural. Anul acesta, asociația și-a asumat să renoveze încă 29 școli situate în 23 județe.

Și pentru că Asociația BookLand își dorește să vină cu un pachet complet de servicii educaționale (inclusiv metodă de predare şi conținut), începând de anul viitor se va concentra și pe construcția primei școli-etalon pentru sistemul de învățământ românesc, cu ciclurile primar-gimnazial-liceal-postliceal. Va urma modelul finlandez (adaptat local) și se vor asigura inclusiv profesorii care vor preda după o curriculă comparabilă cu cea occidentală. O școală 100% modernă (cu cantină, bibliotecă, laboratoare, sală spectacole, facilități sportive, spații relaxare, livadă, dar și solar în care vor fi crescute propriile legume etc) pusă gratuit la dispoziția copiilor din mediul rural, asigurându-le la final un loc de muncă în cadrul companiilor cu care se vor derula programe de practică / internship.

Toți cei care le împărtășesc viziunea, se pot alătura demersului BookLand donând 2 euro lunar printr-un SMS cu cuvântul CONSTRUIM la 8845 sau achiziționând Soricelul BookLand.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.