80 de persoane prinse de polițiști după cortegiu funerar!

80 de persoane prinse de polițiști după cortegiu funerar! În ziua de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 14.30, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Schitu Golești au depistat, pe raza localității Mihăești, un eveniment privat (înmormântare) la care participau aproximativ 80 de persoane.

Desfășurarea evenimentului a fost sistată și au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.500 de lei, conform Legii 55 din 2020 privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, astfel:

  • organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 3.000 de lei;
  • patru persoane, cu vârste cuprinse între 32 și 50 de ani, cu amenzi în valoare totală de 500 de lei, ca urmare a participării la o procesiune pentru care au fost instituite restricții.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.