A împrumutat mașina cumnatului și a distrus-o! Surpriza pe care au avut-o polițiștii!

În ziua de 26 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără drept și refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, și au reținut un tânăr de 22 de ani, din Slobozia.
Din cercetari s-a stabilit că în noaptea de 24 spre 25 ianuarie a.c., în jurul orei 22:30, cel în cauză ar fi condus un autoturism aparținând cumnatului său, în condițiile în care nu este deținător de permis de conducere, împrejurare în care a produs, pe DJ 703 B, pe raza localității de domiciliu, un eveniment rutier din care au rezultat doar pagube materiale.
CITEȘTE ȘI: ACCIDENT GRAV ÎN CENTRUL PITEȘTIULUI! DOUĂ MAȘINI FĂCUTE PRAF!
De asemenea, cu ocazia verificărilor, cel în cauză a refuzat testarea cu aparatul etilotest, ulterior fiind condus la o unitate medicală, unde a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma administrării probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului