A început construcția hotelului de gheață de la Bâlea Lac! Când va fi gata și ce temă s-a ales în acest an?

0

Săptămâna aceasta au început lucrările pentru construcţia celui de-al 16-lea hotel relizat integral din zăpadă şi gheaţă, la Bâlea Lac. Este pregătit terenul pentru  extragerea primelor ”cărămizi” de gheaţă din calota Lacului Bâlea, iar în funcţie de evoluţia lucrărilor şi evoluţia condiţiilor meteorologice, nu peste foarte multe zile, este programat debutul lucrărilor interioare (decorul camerelor, „mobilier” specific, amplasarea instalaţiei electrice etc). Stratul de zăpadă este consistent, iar temperaturile sunt scăzute şi pe timpul zilei, aşa că în Ajunul Crăciunului ar trebui să fie finalizată construcţia.

Potrivit organizatorilor, cei mai mulţi turişti care au anunţat deja că doresc să se cazeze sunt englezi.

„Pentru că la Bâlea Lac este iarnă adevărată, stratul de zăpadă e generos iar în ultimele nopţi temperaturile au coborât cu mult sub zero grade Celsius, responsabilii Proiectului de Marketing Turistic „Hotel of Ice Bâlea Lac” au hotărât că e momentul potrivit pentru a da startul lucrărilor de edificare a celui de-a şaisprezecelea Hotel de Gheaţă. În noaptea de luni spre marţi (28 – 29 noiembrie), echipa de muncitori s-a mobilizat exemplar şi a fixat primele cofraje, reuşind ridicarea celor dintâi pereţi ai Hotelului de Gheaţă 2022 – 2023.

Dacă nu vor apărea situaţii excepţionale, noul Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac va fi deschis pentru vizitatori şi va avea primii oaspeţi în Ajunul Crăciunului. Tema Proiectului de Marketing Turistic ”Hotel of Ice Bâlea Lac” din acest an este ”Europa”, iar vizitatorii obiectivului vor putea admira camerele Londra, Berlin, Paris, Amsterdam etc, ce vor fi decorate cu diverse elemente de gheaţă, simboluri din fiecare capitală. Pe lângă camerele ce vor putea fi vizitate şi vor găzdui temerarii deschişi la experienţe inedite, Hotelul de Gheaţă va dispune de un restaurant şi un bar, unde produsele/preparatele vor fi servite în pahare sau pe platouri de gheaţă.”, au transmi realizatorii proiectului.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata