Accident grav cu 24 de victime! Impact devastator între un microbuz și o mașină!

0

Un grav accident în care au fost implicate 24 de victime s-a petrecut în urmă cu puțin timp pe un drum din localitatea Petrileni. Din primele informații, un autoturism a intrat în coliziune cu un microbuz, iar în urma impactului cele patru persoane aflate în mașină și cei 20 de pasageri ai microbuzului au suferit mai multe leziuni. Victimele au fost preluate de mai multe echipaje medicale, care le evaluează și le acordă primele îngrijri medicale.

CITEȘTE ȘI: ARGEȘ. PRIMAR CONDAMNAT LA TREI ANI DE ÎNCHISOARE – LA MÂNA JUDECĂTORILOR EUROPENI!

Apelul a fost primit în dispeceratul ISU Bihor la ora 13.30, moment în care la fața locului au fost mobilizate de urgență, echipajele Stației de Pompieri Ștei, Secției de Pompieri Beiuș și Detașamentului 2 Oradea, cu o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și cu două ambulanțe SMURD tip B2. echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata