Accident mortal! Doi români, striviți sub un camion pe autostradă!

0

Accident mortal! Doi români, striviți sub un camion pe autostradă!

Un grav accident de circulație s-a petrecut recent după ce mașina în care se aflau doi români a derapat și a intrat sub un TIR aflat pe banda de urgență. În urma impactului extrem de violent, cei doi barbați, în vârstă de 48 și 49 ani, au murit pe loc.

CITEȘTE ȘI: OFICIAL! DISPAR CABLURILE DE PE STÂLPII DIN PITEȘTI! AFLĂ DE CÂND!

După cum a declarat un purtător de cuvânt al poliției, pasagerii care au murit erau doi cetățeni români de sex masculin, în vârstă de 49 de ani (șofer) și 48 de ani (pasager), care se aflau în tranzit prin Germania. Cercetările pentru a stabili cauza exactă a accidentului sunt în desfășurare. Teribilul accident a avut loc recent lângă Odelzhausen, Germania.

„Un grav accident de circulație în districtul Dachau s-a soldat cu două vieți. La scurt timp după ora 2 dimineața, pe A8 în direcția München, o mașină a intrat în coliziune cu o semiremorcă în zona intersecției Odelzhausen și a intrat sub aceasta. Medicul venit la faţa locului a reușit să mai constate doar decesul celor doi pasageri ai mașinii. Potrivit poliției, sunt doi bărbați de 48 și 49 de ani. Șoferul camionului a suferit răni ușoare. Potrivit polițiștilor, drumul era alunecos din cauza ploii înghețate. A8 a fost complet închisă în direcția Munchen până la ora prânzului. Conform constatărilor poliției, mașina a intrat sub un camion, care era parcat lateral pe banda de acceleraţie la intersecția Odelzhausen în direcția Munchen.”, precizează autoritățile.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata