Acțiune de amploare a polițiștilor rutieri! Zeci de amenzi și permise suspendate!

0

În cursul săptămânii trecute, polițiștii rutieri argeșeni au desfășurat activități în cadrul acțiunii desfășurate la nivel european – ROADPOL Truck&Bus. De asemenea, la sfârșitul săptămânii, polițiștii rutieri au acționat pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere – viteza, precum și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

În perioada 10-16 octombrie a.c., polițiștii rutieri argeșeni au verificat transporturi rutiere de marfă și călători, într-o acțiune desfășurată simultan la nivel național, precum și pe teritoriul tuturor țărilor membre ale organizației Roadpol, pentru combaterea încălcării normelor rutiere de către conducătorii acestor categorii de vehicule.

418 vehicule pentru transport marfă și 267 de vehicule pentru transport de pasageri au fost verificate de polițiști, iar în urma abaterilor au fost aplicate în total 231 de sancțiuni contravenționale (151 la transport marfă și 80 la transport călători).

Sancțiunile aplicate acestor categorii au fost astfel:
• 38 au fost pentru depășirea vitezei legale (cei mai ,,grăbiți” fiind conducătorii auto care efectuau transport rutier de mărfuri – 24 de sancțiuni la transport marfă și 14 la transport călători);
• 3 ca urmare a consumului de alcool (2 la transport marfă și 1 la transport călători);
• una ca urmare a nerespectării timpilor de condus și odihnă (sancțiune aplicată la categoria de transport marfă, cu măsura complementară de imobilizare);
• 53 ca urmare a neutilizării centurii de siguranță(34 la marfă și 19 la transport călători);
• 69 ca urmare a lipsei documentelor (46 la transport marfă – din care 31 referitoare la lipsa documentelor conducătorului auto și 15 referitoare la lipsa documentelor autovehiculului sau mărfurilor transportate, respectiv 23 la transport persoane – din care 15 referitoare la lipsa documentelor conducătorului auto și 15 referitoare la lipsa documentelor autovehiculului).

•În cursul săptămânii trecute, polițiștii Biroului Rutier Pitești, au acționat pentru combaterea încălcării normelor rutiere de către conducătorii auto care efectuează transport public de mărfuri și persoane, în cadrul acțiunii ROADPOL Truck&Bus.
Au fost controlate aproape 150 de autovehicule din categoriile vizate, iar ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 83 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei.

Exemple:

Polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 50 de ani, din Pitești, care conducea o autoutilitară ce tracta o semiremorcă pe str. Lânăriei din Pitești, fără a deține licență de transport, certificat de transport în cont propriu sau copie conformă ale acestor documente. De asemenea, autoutilitara nu avea montat aparat tahograf.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.000 de lei, conform O.G. 37/2007 și H.G. 69/2012.
De asemenea, polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 39 de ani, din Curtea de Argeș, care efectua transport public de persoane cu un microbuz, nu a respectat obligația de a deține la bordul microbuzului asigurare de accidente pentru persoane și bagaje. De asemenea, din verificări s-a stabilit că acesta nu a respectat obligația de a emite bilete de călătorie persoanelor transportate.
Ca urmare a abaterilor constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 4.000 de lei, conform H.G. 69/2012.

• La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni de combatere a principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.
Astfel, polițiștii au acționat pentru depistarea conducătorilor care depășesc regimul legal de viteză, precum și a celor care consumă alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
În urma abaterilor constatate în zilele de 14, 15 și 16 octombrie a.c., au fost aplicate 571 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute 51 de permise de conducere și retrase 35 de certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate și 11 infracțiuni la regimul rutier (unul ca urmare a depistării unui conducător auto aflat sub influența drogurilor).
Dintre sancțiunile aplicate, 227 au fost ca urmare a încălcării regimului legal de viteză (dintre care 21 de abateri care au dus la reținerea permisului de conducere), precum și 11 sancțiuni ca urmare a consumului de alcool.

• În ziua de vineri, 14 octombrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au acționat împreună cu reprezentanții R.A.R. Argeș, urmărind cu precădere verificarea stării tehnice a autoturismelor și a motocicletelor, respectiv modificări ale sistemului de evacuare, precum și ale sistemului de lumini.
În cele două ore ale acțiunii au fost verificate peste 30 de autovehicule, iar ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.000 de lei, și au fost reținute 9 certificate de înmatriculare.
Abaterile de natură tehnică au fost astfel: 1 pentru modificări ale sistemului de evacuare, 1 pentru anvelope de alte dimensiuni, 2 pentru valabilitatea ITP expirată, 4 pentru modificări ale sistemului de iluminat, 4 pentru aplicarea de folii care estompează vizibilitatea, 5 pentru alte abateri.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata