Acum! Decizie șoc în cazul doctoriței șpăgare de la Psihiatria Spitalului Județean!

0

Ramona Stefănache, șefa Secției de Psihiatrie își va petrece următoarele 30 zile în spatele gratiilor, au decis în urmă cu puțin timp judecătorii de la Tribunalul Argeș. Medicul este acuzat de către Direcția Generală Anticorupție că a cerut și a primit de peste 140 de ori mită de la pacienți și aparținători, chiar în cabinetul său din SJU Pitești.

CITEȘTE ȘI: VEȘTI BUNE PENTRU ȘOFERI! POLIȚIȘTII RUTIERI NU VOR MAI AVEA VOIE SĂ FACĂ ACEST LUCRU!

Vă reamintim că medicul Ramona Ștefănache, șefa Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Argeș, a fost reținută în această dimineață de Direcția Generală Anticorupție pentru 24 ore, fiind acuzată că a luat mită de peste 140 ori de la pacienți sau de la aparținători. Din primele date, în perioada mai – august 2023, acesta cerea sume cuprinse între 50 și 600 lei pentru îngrijrirea pacienților, iar banii erau remiși chiar în biroul său. De asemenea, aceasta își împărțea „cadourile” și cu alte cadre medicale sau angajați ai unității spitalicești.

„În perioada mai-august 2023, inculpata ar fi primit, în biroul de lucru al acesteia situat în incinta Secţiei de Psihiatrie din cadrul S.J.U. Piteşti, în mai multe rânduri, de la pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani, în bancnote în cupiuri de la 50 la 500 de lei, precum şi bunuri, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, fiind vorba de cel puţin 147 de acte materiale, privind sume individuale cuprinse între 50 de lei şi 600 de lei.  Uneori, sume de bani primite cu titlu de mită erau remise de inculpată şi altor cadre medicale din unitatea medicală unde îşi desfăşura activitatea” potrivit Direcției Generale Anticorupție.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata