Acum în Argeș! Familii rămase sub cerul liber în plină iarnă!

0

Puțin după miezul nopții, pompierii au fost solicitați pentru localizarea și lichidarea a două incendii izbucnite în două gospodării din județul nostru.

CITEȘTE ȘI: VAL DE INCENDII ÎN ACEASTĂ SEARĂ, ÎN ARGEȘ! INCENDIU SOLDAT CU VICTIMĂ LA CICĂNEȘTI

Potrivit ISU Argeș, trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat acționează pentru stingerea unui incendiu care se manifestă generalizat la o locuință din comuna Sălătrucu. La fața locului, echipajul SMURD a monitorizat o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 68 de ani, care prezenta arsuri la nivelul feței și la nivelul membrului superior și membrului inferior stâng. Victima este transportată la spital.

A doua intervenție a avut loc la un incendiu izbucnit la o locuință din orașul Costești. Pentru stingere s-a acționat cu două autospeciale. La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD pentru acordarea îngrijirilor medicale, la nevoie. Paramedicii SMURD au evaluat o persoană de sex masculin, care prezenta arsuri la membrele superioare și la față. Casa ardea generalizat, pe o suprafață de aproximativ 20 mp.

Foto-video: Costești

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata