Acum! Un tânăr a sărit de la etajul 9! A murit pe loc!

Un bărbat de 31 ani a murit în această seară după ce s-a aruncat de la etajul 9 al unui bloc din cartierul piteștean Găvana. Din primele informații, se pare ca acesta s-ar fi certat cu mama sa, iar după conflict a decis sa își încheie socotelile cu viața. S-a urcat pe geam și a sărit. Din nefericire, în urma impactului cu solul, bărbatul a murit pe loc.

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, privind precipitarea de la înălțime a unei persoane în zona unui bloc de locuințe din municipiul Pitești, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să comunice următoarele:

În seara zilei de 02 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că în apropierea unui bloc de locuințe se află o persoană posibil căzută de la înălțime.

La fața locului a fost direcționat un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție Pitești.

Din păcate echipajele medicale au constatat decesul persoanei.

Din verificările preliminare, rezultă că bărbatul, de 31 de ani, ar fi căzut de la un etaj superior al blocului în care locuia.

Polițiștii efectuează verificări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut, în cauză fiind întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal” potrivit IPJ Argeș.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.