Acum! Zeci de turiști blocați de avalanșă în cabana Capra! Pompierii și jandarmii – mobilizare de forțe!

Zeci de turiști și angajați ai cabanei Capra au rămas blocați în urma avalanșei puternice care a lovit seara trecută complexul turistic de pe Transfăgărășan. Potrivit surselor noastre, este vorba de 50 de turiși și zece angajați ai cabanei, iar în această dimineață, aceștia au cerut să fie evacuați din cauza drumului blocat și a stratului mare de zăpadă, iar la fața locului se deplasează pompierii cu o autofreză de zăpadă multifuncţională, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, o autospecială de transport persoane și victime multiple. De asemenea, în ajutor, intervin și salvamontiștii, jandarmii și angajați ai Secției de Drumuri Naționale.
„În urma solicitării turiștilor de la unitatea de cazare, se deplasează forțele de intervenție ale pompierilor argeșeni cu o autofreză de zăpadă multifuncţională, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, o autospecială de transport persoane și victime multiple, două autospeciale de primă intervenție și comandă și două microbuze.
Se încearcă evacuarea acestora până la o altă unitate de cazare care se află la km 104 al Transfăgărășanului. La misiune participă personal din partea Salvamont Argeș, IJJ Argeș și Secția Drumuri Naționale” transmite ISU Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului