Afacerist săltat de procurorii DNA! Acuzații grave!

0

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte, sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte, sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2020, în contextul solicitării unui sprijin financiar acordat sectorului apicol, inculpatul ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură mai multe documente false (cerere de plată, facturi etc.), obținând ulterior pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 12.869 lei.

În aceeași manieră ar fi procedat inculpatul și in anul 2021, dar cererea acestuia a fost refuzată la plată. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma menționată mai sus. În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata