Alb-violeţii au câştigat „războiul fotbalului argeşean“ – BRAVO F.C. ARGEŞ!

De foarte mult timp F.C. Argeş n-a mai jucat aşa de bine, cu atâta dăruire, dorinţă de victorie şi sacrificiu, cum a făcut-o sâmbătă seara! Crivac şi echipa lui şi-au dorit victoria de parcă era finala de care depindea soarta lor! Un sincer bravo pentru alb-violeţi care au avut un spirit de sacrificiu ieşit din comun. Cu astfel de abordare a meciurilor, echipa lui Crivac va fi „greu de ucis“ în ultimile patru etape care au mai rămas din acest tur de campionat. Numai ca Alin Popa, Monel Cârstoiu şi colegii lor să joace mereu cu o asemenea determinare.
CS Mioveni a avut posesia, dar „a suferit de bătrâneţe…“
La „războiul fotbalului argeşean”, jucătorii de la CS Mioveni s-au  prezentat cu nasul pe sus, plini de ei, siguri că vor reedita meciul din Cupa României când au câştigat fără drept de apel cu 6 – 0, dar şi cu jucători „obosiţi”, care au  lefuri mari, nejustificate, după prestaţiiile din teren. Echipa pregătită de Flavius Stoican a avut posesie mai bună, dar… atât. Construcţia,  verticalizarea şi mai ales finalizarea au fost în mare suferinţă, şi aşa seria de trei victorii consecutive a galben-verzilor,  a luat sfârşit sâmbătă seara în Trivale.
Iulian Călin, arbitrul din Stefăneşti,  a încurcat jocul
„Războiul fotbalului argeşean” a fost total şi pentru că brigada de arbitrii a fost din Argeş: la centru Iulian Călin din Ştefăneşti, Gabriel Stroe din Piteşti şi George Neacşu din Câmpulung, asistenţi. Dacă evoluţiile celor doi asistenţi au fost fără greşeală, Iulian Călin a dezamăgit. Centralul din Ştefăneşti n-a comis greşeli evidente care să influenţeze scorul, dar prin deciziile sale a încurcat de multe ori jocul, şi a fost deficitar la „avantaje”, lucruri nepermise pentru un arbitru de perspectivă,  în care se pun mari speranţe.
Ivănică nu iartă
F.C. Argeş a deschis scorul destul de repede. Era minutul 7 când Dănuţ Ivănică, lansat în adâncime de Monel Cârstoiu, a profitat de spaţiul liber lăsat de Ionuţ Stancu pe partea lui, portarul Popescu a greşit şi el ieşind aiurea  din poartă, la plimbare, şi de la marginea careului mare a înscris lejer în poarta goală: 1 – 0 pentru F.C. Argeş! De aici, din minutul 10, F.C. Argeş a jucat economicos, a stat bine în teren, a tras de timp, dar cel mai mult au făcut acest lucru copiii de mingi sub privirile îngăduitoare ale arbitrului Iulian Călin.
Alin Popa, precum Usain Bolt!
2 – 0 s-a făcut în minutul 6 din repriza a doua. De data aceasta, Ivănică a fost pe post de servant  pentru Alin Popa, care a sprintat precum recordmenul mondial la sprint, Usain Bolt,  pe lângă Ionuţ Stancu, şi de la 14-15 metri l-a executat pe Popescu. Era 2 – 0 pentru F.C. Argeş şi partida era practic jucată. Chiar cu toate cele trei schimbări efectuate de Stoican, CS Mioveni n-a mai putut face nimic, nici să înscrie măcar golul de onoare.
Flavius Stoican, antrenor principal CS Mioveni: „Toată echipa noastră a avut o evoluţie modestă“
„Mă aşteptam ca F.C. Argeş să ne dea o replică bună şi datorită situaţiei lor din clasament. Au marcat gol repede, iar victoria lor este meritată pentru că au fost o echipă arţăgoasă şi veneau după egalul de la Timişoara cu moralul ridicat. Au fost mult mai determinaţi ca noi, şi din păcate n-am prins o zi prea bună. Toată echipa a avut o evoluţie modestă, şi supărarea celor din conducerea clubului nostru, dar şi a suporterilor este îndreptăţită. Tot ce am pregătit în această săptămână pentru acest meci a fost în zadar pentru că n-am pus nimic în practică. De la F.C. Argeş am remarcat doi jucători care mi-au plăcut: Alin Popa şi Briceag”.
Iulian Crivac, antrenor principal F.C. Argeş: „Felicit băieţii; astăzi am câştigat prin  tactică“
„Felicit băieţii pentru dăruirea şi voinţa de care au dat dovadă în acest meci. Este al doilea meci bun pe care îl facem, după cel de la Timişoara, dar acum trebuie să rămânem modeşti şi ne vedem de treabă mai departe. Vreau să-i mulţumesc antrenorului Viorel Dumitrescu pentru ce a făcut la echipă, deoarece eu continui munca lui. CS Mioveni este o echipă bună, matură, care pasează bine, dar tactica noastră pe care am impus-o astăzi a fost câştigătoare. Dacă noi băteam la Timişoara în etapa trecută, intram în cărţile promovării. La începutul meciului le-am spus jucătorilor să joace ca şi când ar face acest lucru de plăcere, ca în curtea şcolii, pentru că mai rău de cum eram înainte, nu poate să mai fie”.

Preparatorul fizic Dan Didiţă a revenit la F.C. Argeş
De câteva zile a fost adus la F.C. Argeş preparatorul fizic Dan Didiţă. Originar din Topoloveni, Dan Didiţă a făcut şcoala la celebrul Covercciano, în Italia. A mai lucrat la F.C. Argeş, dar şi alte echipe din Liga I, ultima dată la Rapid, cu antrenorul Ovidiu Sabău. Chiar în ziua meciului cu CS Mioveni, Didiţă şi-a serbat ziua de naştere, antrenorul Iulian Crivac şi jucătorii oferindu-i în dar victoria.

Cârstoiu şi Ivănică sunt suspendaţi pentru meciul de la Alba Iulia
F.C. Argeş a plătit scump victoria cu CS Mioveni, asta în perspectiva meciulu din etapa următoare cu Unirea Alba Iulia din deplasare. La Alba Iulia nu vor putea juca Monel Cârstoiu şi Dănuţ Ivănică. Mijlocaşul Monel Cârstoiu, unul din cei mai buni jucători din partida cu CS Mioveni, a primit în minutul 45 cartonaş galben, şi fiind al patrulea din acest tur de campionat, este suspendat. Dănuţ Ivănică a fost eliminat în minutul 89 de arbitrul Iulian Călin pentru două cartonaşe galbene, primul luat în minutul 42, şi este automat suspendat pentru meciul din etapa următoare.

Ivănică a fost din altă echipă!
Atacantul lui F.C. Argeş, Dănuţ Ivănică a avut o contribuţie decisivă la victoria de sâmbătă seara. Ivănică a marcat primul gol şi a dat pasa decisivă pentru golul doi reuşit de Alin Popa. Spre surprinderea multora, Ivănică a jucat într-un tricou deosebit faţă de cele ale colegilor săi, dar acest lucru i-a adus noroc! La începutul partidei un spectator i-a strigat atacantului de la F.C. Argeş: „Ivănică, tu la care echipă joci cu tricoul ăsta pe tine?”

Mai multă lume ca nicioadată
La partida de sâmbătă, disputată în nocturnă pe stadionul „Nicolae Dobrin”, printre cei 1.000 de spectatori au fost şi mulţi oameni de fotbal. Antrenorii Iordan Eftimie, Bogdan Vişan, Viorel Dumitrescu, Dragoş Stroe, Telu Stancu,  preşedintele AJF Argeş, Cornel Sorescu, foştii jucători ai Argeşului Cristi Feraru, stabilit în Spania, şi Adi Iordache. Ca de obicei, F.C. Argeş nu a avut galerie nici la acest meci. În schimb, galben-verzii au fost susţinuţi de o galerie formată din 35 de susţinători, care la final au plecat dezamăgiţi de prestaţia favoriţilor.  

Până şi brancardierii au tras de timp, şi unul a fugit de la meci!
Pe finalul meciului contra celor de la CS Mioveni, când gazdele trăgeau de timp cum puteau, inclusiv copiii de mingi, s-a petrecut un fapt nostim. Din cei doi brancardieri, unul dispăruse!!! În minutul 90 când targa a fost chemată de arbitru să scoată un jucător accidentat, cu targa a venit un singur brancarier. „Să-l iei în braţe, tu singur acum, dacă celălalt a fugit acasă”, a strigat un spectator mai glumeţ.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.