Alertă ANM. Ninsori și intensificări ale vântului. Află cum va fi vremea în Pitești!

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului, precipitații mixte, polei, în intervalul 07 decembrie, ora 14:00 – 08 decembrie, ora 10:00, în Oltenia, sudul Banatului și local în Muntenia, precum și în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și de Curbură.

În intervalul menţionat, în Oltenia, sudul Banatului şi local în Muntenia, precum şi în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curburã va ninge şi se va depune strat de zãpadã. Mai ales în Oltenia şi sud-vestul Munteniei acesta va depãşi pe arii restrânse 8…10 cm, iar la munte se vor atinge grosimi de 15…20 cm. Cu precãdere la începutul intervalului, vântul va avea intensificãri, cu rafale, în general, de 70 – 80 km/h în sud-vestul extrem şi la munte şi 45 – 55 km/h în regiunile sudice şi sud-estice. În sudul şi sud-estul ţãrii, precum şi la munte, pe alocuri, se va depune polei.

Mâine vremea se va răci semnificativ în Pitești. În mare parte a zilei se anunță ninsori și vânt, temparatura maxima fiind de 3 grade iar cea minima de 0 grade.

 

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.