ALERTĂ MAXIMĂ ÎN ARGEŞ! Dig de apărare din 1500 de saci de nisip, la Mălureni

Primele intervenţii al autorităţilor judeţene pentru prevenirea riscului de inundaţii au fost efectuate în această dimineaţă. S-a acţionat operativ în special satul Mălureni, acolo unde s-a ridicat un dig de protecţie din 1500 de saci de nisip, pe o lungime de 150 de metri, pentru protejarea caselor din zonă. Tododată, s-a intervenit pentru deblocarea secţiunilor critice și asigurarea scurgerii pe Valea Păuleasca în comunele Micești și Mălureni pe o lungime de aproximativ 2 km; reprofilarea râului Argeșel, în comuna Vulturești, cu scopul de a proteja stâlpii de înaltă tensiune pe o lungime de aproximativ 100 m şi asigurarea secțiunii de scurgere pe râul Bratia la Bălilești pe o lungime de aproximativ 500m. Autorităţile argeşene rămân în alertă maximă o dată cu instituirea codului portocaliu, care va fi în vigoare până în această noapte, la ora 2. Centrul Operativ pentru Situații de Urgență al Administrației Bazinale de Apă Argeș –Vedea asigură permanența la serviciile de specialitate (Dispecerat Apărare Împotriva Inundațiilor și Hidrologie și Prognoze Bazinale), colectarea datelor de la stațiile hidrometrice (precipitații, niveluri și debite) la intervale de timp mult mai scurte, realizarea prognozelor hidrologice necesare, mobilizarea formațiilor de intervenție în teren, pregătirea echipamentelor și utilajelor de intervenție, a stocurilor de apărare.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.