Alina Gorghiu – mesaj emoționant de 1 Decembrie! VIDEO
Alina Gorghiu, președinte al Senatului și al PNL Argeș, a transmis un mesaj emoționant cu ocazia împlinirii a 104 ani de la Marea Unire. Înalt demnitarul a mulțumit românilor care păstrează tradițiile frumoase, dar și României pentru valorile unice pe care le are și cu care ne mândrim.
„Mulțumesc, România, pentru că ai oameni cu tradiții frumoase pe care le păstrează cu încăpățânare, cu un port popular pe care îl purtăm mândri, că avem un drum senzațional prin munți, ca Transfăgărășanul, un magiun de Topoloveni gustos, pentru că există pe Argeș în jos, pe un mal frumos, la Curtea de Argeș, un loc de mănăstire unde se odihnesc toți regii României, îți mulțumesc pentru că aici, lângă familia mea, mă simt eu!” a transmis Alina Gorghiu.