Alpromul se închide din iunie. Salariații, trimiși ilegal în concediu fără plată

Dacă până anul trecut angajaţii Alprom mai sperau într-o redresare a societăţii, în momentul de faţă oamenii nu mai au nicio speranţă. Cunoscuta fabrică de mobilă din Piteşti este la un pas de a se închide. În momentul de faţă, oamenii sunt trimişi acasă în concediu fără plată, iar producţia este oprită. Iar zvonurile referitoare la faptul că din luna iunie fabrica se închide au început să circule tot mai des prin rândul angajaţilor, a celor care au mai rămas şi nu au decis singuri să plece. Ba mai mult decât atât, oamenii nu şi-au mai primit salariile din luna februarie.
Dacă până nu demult Alpromul avea contracte cu exportul de zeci de milioane de euro, de când s-a înfiinţat la conducerea societăţii omul de afaceri Cătălin Chelu, lucrurile merg pe zi ce trece tot mai rău. Oamenii care au mai rămas au ajuns să trăiască la limita subzistenţei, fiecare descurcându-se cum poate, aceştia nemaiprimindu-şi salariile din luna februarie. Săptămâna trecută salariaţii au avertizat conducerea că, dacă nu îşi primesc drepturile până săptămâna aceasta vor intra din nou în grevă. Numai că nu a fost să fie aşa, deoarece când aceştia erau hotărâţi să intre din nou în grevă, conducerea societăţii a sistat activitatea fabricii. Şi i-a trimis acasă, în concediu fără plată, nu se ştie pentru cât timp. Cei din conducere spun că „ până la noi ordine”, însă nimeni nu ştie ce înseamnă acet lucru. Iar oamenii sună, de la o zi la alta, să vadă dacă mai au unde să se întoarcă la serviciu. Însă salariaţii Alprom au ajuns la limita disperării. Aceştia spun să îi trimită în şomaj, oamenii nu vor să plece pur şi simplu după zeci de ani de vechime în fabrică, dar nici nu mai pot suporta această situaţie.
Nu şi-au mai luat salariile din februarie
Puţinii angajaţi care mai lucrează la Alprom au ajuns la limita disperării. Oamenii îşi cer drepturile, şi nu mai acceptă să fie umiliţi. De cele mai multe ori după câte un protest aceştia mai primesc pe card câte 100 de lei, cu promisiunea că vor mai primi. Însă de această dată, salariaţii îşi vor integral drepturile deoarece prin fabrică circulă tot mai des zvonul că din luna iunie Alpromul se va închide pentru totdeauna.Însă această veste chiar nu îi mai sperie pe oameni, aceştia spunând că trebuie ca lucrurile să se rezolve într-un fel sau altul. Că nu mai suportă această situaţie incertă şi că este mai bine aşa. Ei nu îşi doresc decât să primească şomaj. Însă surse din interiorul fabricii susţin faptul că din luna iunie Alpromul se închide.
Salariaţii vor să fie trimişi în şomaj
După nenumărate proteste făcute de salariaţi, lucrurile nu s-au schimbat cu nimic în Alprom. Lipsa comenzilor este vizibilă în continuare, lipsa materialelor reprezintă o certitudine, iar oamenii în continuare nu îşi primesc salariile. Ba mai mult, din nou angajaţii sunt în momentul de faţă trimişi acasă în concediu fără plată. Şi înainte de Paşte angajaţii au stat acasă în concediu fără plată trei săptămâni. Cât de legal este acest lucru şi de ce oamenii sunt trimişi în concediu fără plată aşteptăm să ne răspundă conducerea societăţii. Deoarece legea spune că sunt obligaţi, să le dea angajatorilor 75% din salariu în momentul în care îi trimit acasă. Iar de acest lucru nici nu se pune problema la Alprom, având în vedere faptul că angajaţii nu şi-au luat salariile din februarie nici pentru munca prestată. Pentru a lămuri salariaţii am cerut un punct de vedere conducerii ITM Argeş. „ Conform articolului 52 din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă. Însă pe toată această perioadă angajatorul este obligat să îi ofere salariatului o indemnizaţie ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază. Vom verifica dacă conducerea societăţii în cauză a respectat sau nu legea”, a precizat Ion Samoilă, inspector-şef al ITM Argeş. Concluzia este că angajaţii Alprom au fost trimişi abuziv în fără plată şi că aceştia trebuie să îşi ceară drepturile, legea obligându-l pe angajator să îi plătească cu minim 75% din salariul de bază. Nu să stea acasă, nu se ştie pentru cât timp şi să nu primească niciun leu. Andreea Matei
Zvonul că Alpromul se închide din luna iunie a devenit certitudine în rândul angajaţilor. Numai că aceştia vor să îşi primească salariile restante şi să fie trimiși în şomaj. Surse din interiorul fabricii susţin că în momentul de faţă oamenii sunt trimişi acasă în fără plată abuziv, neprimind niciun leu, deşi legea îl obligă pe angajator să îi plătească cu minim 75% din salariul de bază.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.