„Am dus-o pe fetița mea la spital zâmbind, și am luat-o acasă în sicriu!” Mărturia emoționantă a tatălui Ștefaniei, moartă subit la 15 ani!

„Am dus-o pe fetița mea la spital zâmbind, și am luat-o acasă în sicriu!”, este mărturia sfîșietoare făcută de tatăl Ștefaniei, o copula de doar 15 ani care a murit în UPU. Părinții aduc acuzații grave cadrelor medicale, după moartea subită a copilei lor care nu avea problem de sănătate. Deopotrivă, colegii și profesorii sunt șocați de la aflarea tragediei și nu își explică cum s-a putut întâmpla nenorocirea.
Totul a început pe 18 ianuarie când Ștefania a fost dusă la urgențe de părinți pentru că se simțea rău. . Avea slăbiciune, paloare, tahicardie, saturație oxigen 88%. A fost preluată de echipa de Urgențe majore și intubata. În ciuda eforturilor medicilor, fata a făcut un stop cardiorespirator resuscitabil. La aproximativ 30 de minute, urmare al celui de-al doilea stop cardiorespirator, fata nu a mai putut fi resuscitată. Tragedia s-a petrecut la UPU Satu Mare.
Părinții Ștefaniei sunt distruși de durere. Aceștia au semne mari de întrebare cu privire la cele întâmplate. Aceștia spun că adolescenta nu părea să aibă alte probleme de sănătate. Mai mult decât atât, părinții susțin că s-au prezentat cu Ștefania la spital în cursul zilei de luni, însă medicii nu i-au pus niciun diagnostic.
„Cum a fost posibil să intre fata zâmbind la Urgență, iar peste o oră să moară”.
„Am dus-o pe fiica mea la medicul de familie în cursul zilei de luni. A spus că se simte puțin rău. Am primit un bilet de trimitere la un pediatru. Am făcut raze și au spus că nu e nimic. A făcut și un test de gripă, care a ieșit negativ. Nu a avut nimic grav când a trimis-o acasă. Nu i-a prescris nimic și ne-a programat pe data de 25 la ORL (…) Fata a spus că o apasă ceva în spate, de asta am fost la medic luni. Am mers acasă și a spus că vrea să meargă marți la școală pentru că trebuie să predea portofoliul la matematică, a spus că se simte bine după ce a venit de la spital. Miercuri a spus că iar o apasă la spate, i-am mai făcut o programare la o clinică.”, povestește răpus de durere tatăl copilei.
Mama Ștefaniei, ajutată de sora sa, a reușit să o ducă pe fată la UPU, unde susține că Ștefania a fost jignită de un cadru medical.
„Medicul de la UPU i-a cerut să se dezbrace. Eu i-am dat jos tricoul, dar fetiței i-a fost rușine să își dea jos sutienul. Eu i-am zis la fetiță să se lase consultată. Apoi, medicul mi-a reproșat că fetița e obeză și isterică, cu o voce ridicată. Apoi, a urmat un EKG, iar eu l-am întrebat că ce ar putea să aibă. Iar medicul a spus să tac din gură. Apoi, medicul mi-a spus că are diabet și că o să fie internată. În ultimele clipe să audă fata că îi obeză și isterică… Nu pot să trăiesc cu cuvintele astea. Apoi, a venit un domn la mine și mi-a spus că fetița e resuscitată și să nu am prea mari speranțe.
Medicii spun că fiica noastră a murit în urma unei infecții la mai multe organe, respectiv la rinichi, vezica urinară, ovare și plămâni. Eu nu știu cine o greșit sau ce s-a întâmplat, că nu îs doctor. Eu doar atâta pot să zic, că pe fiica noastră am dus-o înauntru pe picioare, zâmbind înauntru. Si apoi am adus-o acasă în sicriu”. povestește mama Ștefaniei.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului