Angajatul de la Urbanism – control judiciar. Primăria Pitești – poziție oficială!

0

Angajatul de la Urbanism – control judiciar. Primăria Pitești – poziție oficială!

Angajatul Primăriei Pitești reținut în cursul zilei de ieri în dosarul blocului contruit ilegal în zona Tancodrom a fost pus sub control judiciar, iar în următoarele 60 zile nu va mai avea voie să vină la locul de muncă. Reprezentanții administrației locale au transmis că vor fi puse în aplicare măsurile luate de procuror, iar UAT Pitești s-a constituit parte civilă în proces.

„Este în desfășurare ancheta Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în dosarul penal format ca urmare a plângerii penale 59543/15.11.2021, formulată de UAT Pitești, privind edificarea unui bloc de locuințe situat în municipiul Pitești.

CITEȘTE ȘI: ACUM! ANGAJAT DIN PRIMĂRIA PITEȘTI REȚINUT DE POLIȚIE PENTRU ABUZ ÎN SERVICIU!

În cauză, există bănuiala rezonabilă din partea organelor de anchetă, privind construcția și recepția clădirii respective, că acestea s-ar fi realizat cu încălcarea prevederilor legale.

În data de 15 noiembrie 2022, Primăria Municipiului Pitești a fost informată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești că față de un angajat al primăriei citat anterior, în 14 noiembrie, s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, printre alte măsuri fiindu-i interzis să mai desfășoare activități similare activității în exercitarea căreia a săvârșit faptele reținute în sarcina sa. Vor fi puse în aplicare măsurile dispuse de procuror, raportat la calitatea acestuia de funcționar public.

CITEȘTE ȘI: ANCHETE ÎN HAOSUL IMOBILIAR DIN PITEȘTI! GENTEA: „DIN PRIMA ZI ÎN PRIMĂRIE AM URMĂRIT RESPECTAREA LEGII!”

În dosarul penal în speță, UAT Pitești are calitatea de persoană vătămată, iar activitatea administrativă a municipiului nu este afectată. UAT Pitești susține o colaborare transparentă cu instituțiile statului privind legalitatea construcțiilor și dezvoltarea urbanistică în municipiu” transmite Primăria Pitești.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata