Apare o nouă taxa. Câți bani vor scoate românii din buzunare?

Românii vor avea de plătit o nouă taxă atunci când vor merge la cumpărături. Este vorba despre sistemul de garanție-returnare a ambalajelor din plastic, sticlă și aluminiu, introdus de autorităţi şi în România, pentru a stimula reciclarea.

Este acelaşi sistem care funcţionează şi în Uniunea Europeană, a precizat recent ministrul Mediului, Barna Tanczos. Pentru orice sticlă sau ambalaj de până la 3 litri, românii vor plăti mai mult cu 50 de bani. Vestea bună este că aceşti bani vor putea fi recuperaţi la returnarea ambalajului.

“Lansarea sistemului de garanție – returnare este 1 aprilie 2022. Până atunci, după apariția Hotărârii de Guvern, va trebui să se facă investițiile pentru cumpărarea acelor automate, pentru sistemul de logistică și cel informatic care va urmări fiecare lot de produs pe circuit și pentru a realiza cele cinci puncte de selectare și sortare la nivel național.

În principiu, într-un an și două luni de zile acest sistem trebuie pus pe picioare. În primul an ar trebui să atingem un obiectiv de 70%. Adică 70% din ambalajul pus pe piață să se întoarcă în sistemul de reciclare. Ținta este în 3 ani de zile 90%. Sunt ținte ambițioase. 50 de bani pentru fiecare sticlă de până la 3 litri care va fi adusă înapoi într-un automat sau la un magazin unde se va face colectare. Timp de 24 de luni, fiecare sticlă poate fi adusă înapoi în sistem. Dacă în doi ani de zile de la vânzare, acea sticlă n-a ajuns înapoi în sistem, va fi eliminat sistemul informatic și trebuie depus la un collector.”, a declarat Barna Tanczos.

 

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.