Argeşul, din nou sub cod galben! Află cum va fi vremea înainte să pleci la drum pentru Revelion!

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei, pentru 31 de judeţe din sudul, centrul, estul şi parţial nordul ţării, valabilă de vineri seară, ora 20:00, până sâmbătă, ora 20:00. În intervalul menţionat, în sudul, sud-estul şi local în centrul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali va ninge şi se va depune strat de zăpadă, ce va depăşi local 20 cm. În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii de vineri 26 decembrie spre sâmbătă 27 decembrie şi în Muntenia şi Oltenia, precipitaţiile vor fi mixte şi, izolat, vor fi depuneri de polei, precizează meteorologii. Potrivit ANM, vântul se va intensifica în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Olteniei, unde rafalele vor depăşi 45 -55 km/h, viscolind temporar ninsoarea.
Meteorologii au emis şi o a doua atenţionare cod galben de ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte, polei, valabilă în intervalul 28 decembrie, ora 20:00 – 29 decembrie, ora 23:00. Astfel, începand de duminică seara (28 decembrie), ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Lunca Dunării şi în Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei. În cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în estul Olteniei, vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.