Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului – tăcere suspectă în scandalul sexual al deputatului PSD!

0

Toată presa din România vuiește de ieri despre scandalul sexual cu minori în care este implicat deputatul Aurel Bălășoiu însă, cel puțin până acum nu a apărut nicio reacție din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului cu care, parlamentarul avea legături strânse. El este membru al Adunării Eparhiale, alături de alte nume sonore din administrație și politică, având calitatea de deputat în respectiva structură. Am cerut un punct de vedere de la Arhiepiscopie și ni s-a spus ca… urmează. 

Ba mai mult, mâna dreaptă a ÎPS Calinic a spus că nu cunoaște detalii!!!! Nimeni nu a cerut detalii! Nu ne interesează cu cine a fost filmat deputatul argeșean, nici unde, nu ne interesează informații despre persoanele cu care Bălășoiu ar fi întreținut relații sexuale, dacă ar fi fost minori sau în ce hoteluri s-ar fi întâmplat grozăviile. Liderul Marcel Ciolacu l-a dat afară pe Bălășoiu în doar 60 minute, vineri seara, când toată lumea era în weekend, a convocat de urgență o ședință și l-a exclus, apoi i-a cerut să își dea demisia și din calitatea de parlamentar.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se mișcă mai greu și, nu doar că nu l-a exclus deja din Adunarea Eparhială, dar nu a reușit nici măcar să formuleze un punct de vedere pe care să îl ofere publicului, presei, enoriașilor. Se teme conducerea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului de ceva? Primele informații apărute în presa centrală făceau referire la faptul că scandalul sexual cu minori în care este este implicat Aurel Bălășoiu are remificații în BOR, recte în Adunarea Eparhială a Argeșului și Muscelului, și că informațiile cu adevărat grele urmează să apară de aici înainte.

Caliopie Ichim, mâna dreaptă a lui ÎPS Calinic și purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, evită să dea un punct de vedere în scandalul în care este implicat deputatul Aurel Bălășoiu. Inițial, contactat de redactorii Obiectiv de Argeș, Caliopie nu a răspuns la telefon (o practică uzuală a comunicatorilor din BOR), iar ulterior, am încercat să luăm legătura cu acesta pe Whatsapp, unde ne-a răspuns sec: „Vom emite un comunicat de presă”. Încercând, totuși, să primim un răspuns, Caliopie Ichim ne-a spus, la fel de sec: “Nu cunosc detalii” (foto secundar). PSD s-a delimitat de Aurel Bălășoiu! Ce mai așteaptă Arhiepiscopia?

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata