Atenție! A apărut o nouă metodă de înșelătorie! Cum să te ferești?

Zeci de persoane au fost înșelați printr-o nouă metodă practicată de escroci prin care pretind că sunt polițiști. Oamenii au povestit, pe rețelele sociale, cum li s-a spus, la telefon, că numele lor apare în dosare de spălare de bani.
CITEȘTE ȘI: DOLIU IMENS ÎN MUZICA ROMÂNEASCĂ! UN MARE ARTIST A MURIT SUBIT!
„Azi am primit al treilea telefon, în care intră un mesaj înregistrat în engleză. Zice, more or less (mai mult sau mai puțin – n.r.), apoi: Bună, suntem de la Poliția Română. Datele tale de identificare apar într-o operațiune de spălare de bani și s-a emis un mandat de arestare pe numele tău. Ca să intri în legătură cu un agent, apasă tasta 1”, a scris o femeie, pe Facebook.
Altcineva a mărturisit că a trecut prin aceeași situație și intenționează să ia legătura cu oamenii legii.
„Acum 10 minute am primit același apel cu același mesaj, de pe un alt număr! Intenționez să trec pe la o secție de poliție și să-i pun pe ei să sune!”, a scris altcineva, potrivit Biz Brașov.
La fel ca în cazul metodei „Accidentul”, reprezentanții IGPR le transmit cetățenilor care primesc astfel de apeluri suspecte să nu dea curs solicitărilor și să sesizeze cât mai repede Poliția.
Recomandările IGPR în cazul unui apel suspect
- Solicitaţi persoanei care v-a sunat cât mai multe detalii privind unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda implicată în accident, urmând a suna la aceste instituţii pentru confirmare;
- Nu vă bazaţi pe cele relatate de un necunoscut! Escrocii mizează tocmai pe reacţia emoţională puternică de moment. Întrerupeţi imediat convorbirea şi încercaţi să apelaţi imediat pe telefonul mobil ruda la care face referire apelul sau persoane din anturajul ei, pentru a afla adevărul;
- Chiar dacă cel care să sună ,,vă recomandă” să fiţi discret sau vă spune că nu puteţi lua legătura direct cu ruda dumneavoastră, deoarece autorităţile i-au ridicat telefonul, nu vă încredeţi în el! Trebuie să ştiţi că reprezentanţii Poliţiei sau ai Parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale celor implicaţi în accidente rutiere;
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News sau pe Tik Tok