Au început epurările de toamnă în PNL!  Cinci consilieri excluși!

0

Cinci consilieri locali din diferite organizații ale Partidului Național Liberal Argeș au fost demiși, urmând a-și pierde locurile din Consiliile Locale din care fac parte precum și alte poziții în partid. Decizia a fost luată în forurile superioare ale partidului pentru diferite și repetate încălcări ale statutului.

CITEȘTE ȘI: POLIȚIA PITEȘTI VA FI „DEMOLATĂ”! DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ!

„PNL Argeș se află într-o amplă reorganizare, motiv pentru care în urma unor analize interne privind activitatea aleșilor locali, Biroul Permanent Județean a decis să reîmprospăteze garnitura de consilieri locali. În acest sens a fost constituită comisie care are misiunea să-i evalueze, din punct de vedere al activității locale și al implicării în viața comunității, pe toți consilierii care au fost aleși pe listele PNL.

• În prima linie a administrației locale, PNL Argeș dorește să susțină oameni care înțeleg conceptul de echipă, muncesc pentru dezvoltarea comunităților din care fac parte și tratează cetățenii cu respect. Atunci când aceste principii sunt încălcate vom acționa în consecință. Astfel, în cazul a 5 consilieri locali, BP aJ luat act de solicitările și motivările Birourilor Locale și a votat în unanimitate pentru excluderea lor.

• Totodată Biroul de conducere al PNL Argeș a validat prin votat cu unanimitate hotărârea Biroului Permanent Local al PNL Pitești privind sancționarea cu avertisment a viceprimarului municipiului Pitești, Gelu Tofan.

• Biroul Permanent Județean al PNL Argeș a analizat activitatea PNL Călinești și în urma rezultatului a decis dizolvarea conducerii. Din păcate, PNL Călinești nu a reacționat și nu a fost o alternativă credibilă în fața cetățenilor atunci când primarul PSD a încălcat legea sau când i-a hărțuit și s-a comportat huliganic cu colegii noștri mai tineri.

• Noua conducere pe care BPJ al PNL Argeș a propus-o la Călinești este una echilibrată, care înțelege nevoile și problemele comunității, fiind formată din oameni care au hotărârea și curajul să aplice un proiect liberal serios, bazat pe respectul față de cetățean.

• Ionuț Gheorghe, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Argeș, de profesie economist, a preluat conducerea PNL Călinești și a fost mandatat să organizeze noua echipă. Ca vicepreședinți au fost validați doi antreprenori de succes, Radu Stâlpeanu și Cosmin Pielmuș și un profesor din localitate, Daniel Stoica.

• Secretarul general al PNL Călinești este doamna prof.dr. Delia Dumitrica și din conducere mai fac parte: Grosu Ioan, Terteci Viorel, Velcea Stănescu George, Adrian Tesloianu, Nedelcu Cristian, Velcea Valentin și Marinela Marinoiu.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata