Beat și fără permis – la un pas să își ia viața! Accident grav în Argeș!

0

Un bărbat a fost grav rănit seara trecută după ce a provocat un accident în Câmpulung. Din primele informații, se pare că acesta ar fi pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil, a lovit un stâlp aflat pe marginea drumului și s-a răsturnat. În urma imoactului, bărbatul a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale mașinii, având nevoie de ajutorul unui echipaj de descarcerare pentru a fi scos. Ulterior a fost transportat la spital, iar în urma testării cu etilotestul, oamenii legii au descoperit că acesta băuse destul de mult înainte de a se urca la volan. De asemenea, acesta avea și permisul de conducere suspendat.

„În noaptea de 18 spre 19 noiembrie a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe raza aceluiași municipiu, în cadrul căruia un autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de de 38 de ani, din Valea Mare Pravăț, care conducea un autoturism pe str. Traian, din direcția Câmpulung spre Brașov, în condiții care vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea părții carosabile.

Cel în cauză se afla singur în autoturism, iar ca urmare a evenimentului rutier a suferit  leziuni, fiind transportat la spital.

În urma verificărilor s-a stabilit că cel în cauză are dreptul de a conduce suspendat.

De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără drept, conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, conform art. 335, 336 și 196 din Codul Penal” potrivit IPJ Argeș.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata