Blue Air – amendă COLOSALĂ de la Protecția Consumatorului! Câte mii de zboruri au fost anulate?

0

Blue Air a primit o amendă de două milioane de euro din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, anunță joi instituția, care precizează că, în decurs de un an, compania low cost a anulat 11.289 de zboruri. La câteva ore după anunțul ANPC, Blue Air a transmis un comunicat în care precizează că a aflat din presă de amendă și că cifrele înaintate de autorități „sunt greșite”.

„În urma sesizărilor depuse de consumatori şi ca urmare a reacţiilor din media Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat, în cursul lunii iunie 2022, o acţiune de control la operatorul economic Blue Air Aviation SA. Mai exact, în perioada 30.04.2021 – 30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăţi în valoare totală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene, în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri

Ţinând cont de aspectele constatate în urma verificărilor şi de inexistenţa cifrei de afaceri declarate a operatorului economic, care a făcut imposibilă stabilirea unei amenzi în procent, comisia a decis aplicarea unei sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare de 2 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României, la data de 12.07.2022, 9.882.200 lei, în conformitate cu prevederile art.154 (2) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în comunicatul citatprecizează ANPC.

Această sancţiune este cea mai mare aplicată vreodată unui operator economic de către ANPC, susţin reprezentanţii instituţiei.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata