Budeasa. Investiții de peste 20 milioane lei finanțate prin programul „Anghel Saligny!” Au fost semnate contractele!

0

Șapte drumuri comunale vor fi reabilitate din temelii, iar rețeaua de canalizare va fi extinsă în cinci sate din comuna Budeasa prin fonduri guvernamentale! Nicolae Rachieru, edilul localității, a semnat în această dimineață la sediul Ministerului Dezvoltării cele două contracte de finanțare în valoare totală de peste 20 milioane de lei, iar lucrările urmează să fie demarate în următoarea perioadă.

„Astăzi, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, am semnat două proiecte importante de investiții prin programul Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”! Sunt investiții extrem de importante pentru dezvoltarea comunei Budeasa. Este vorba despre proiectul „Modernizare drumuri comunale în comuna Budeasa”, prin care vom aduce la condiții europene șapte drumuri comunale, pe o lungime totală de 5351 m, prin care Primăria obține de la Ministerul Dezvoltării suma de 8.913.530,16 lei.

Pe lângă modernizarea drumurilor, cuprinde și reabilitarea ori construcția mai multor poduri, podețe, pasaje sau punți pietonale în zona amintită.

CITEȘTE ȘI: PRIMARUL GEORGESCU EXPLICĂ SITUAȚIA GREA DE LA CS MIOVENI: „AM SESIZAT DE CÂȚIVA ANI CA FIECARE CLUB SĂ ÎȘI CAUTE SPONSORI!”

Cel de-al doilea proiect este „Extinderea rețelei de canalizare în satele Budeasa Mare, Rogojina, Gălășești, Calotești, Valea Mărului din comuna Budeasa”, prin care Primăria obține tot de la Ministerul Dezvoltării suma de 11.734.496,30 lei. Extinderea rețelei publice de canalizare se întinde pe o lungime de 10.753 m pe drumul județean DJ 703K, astfel: DJ703K: L = 5675 m; DC Ciobotea – Zărnești: L=1461 m; DC219A (Baza Nautică): L= 277 m; Aleea Florin Bădiceanu: L= 337 m; Aleea Moisari: L= 142 m; DC Stoenești – Valea Mărului (Aleea Stoenești): L = 1015 m; Aleea Cireșului: L = 426 m; DC Croitori – Gălășești (Aleea Croitori): L= 919 m; Aleea Iorgulești: L= 501 m.

Proiectul cuprinde extinderea rețelei de canalizare și se vor realiza următoarele obiective: rețea de canale colectoare, stații de pompare ape uzate, racorduri canalizare.

Mulțumesc tuturor personalelor implicate în derularea acestor proiecte și în special președintelui Consiliul Județean Argeș, Ion Mînzînă și secretarului de stat de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Vlad-Ștefan Niculae” a anunțat edilul Nicolae Rachieru.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata