Câmpulungeanul Ionuț Butoi printre arcașii de aur ai țării, într-o competiție în Dubai

0

Câmpulungeanul Ionuț Butoi printre arcașii de aur ai țării, într-o competiție în Dubai.

Aceștia participă în perioada 21-27.02.2021 alături de Comitetul Național Paralimpic, la 7th Fazza Para Archery World Ranking Tournament- Dubai 2021.

Coordonați îndeaproape de către antrenorii Danileț Doru-principal și Albu Ștefan – secund, și supravegheați de către Georgeta Butoi, băieții noștri de aur, Butoi Ionuț, Raicu Bogdan, Soare Sabin, Pegulescu Nicușor, Pătru Eugen și Priporeanu Nicolae, vor încerca să urce Drapelul României cât mai sus pe podiumul competiției de tir cu arcul.

Până la 70 de arcași din 11 națiuni vor concura în campionatele din acest an. Dubai a găzduit ultimele Campionate Para de Tir cu Arcul – cel de-al 6-lea Turneu Mondial de Clasament Fazza Para de Tir cu Arcul, în februarie 2020, înainte ca pandemia să lovească lumea suspendând sau anulând toate evenimentele sportive.

Campionatele din acest an, găzduite sub patronajul Alteței Sale Șeicul Mansoor bin Mohammed bin Rashid Al Maktoum, președintele Consiliului Sportului din Dubai, vor avea participarea din Algeria, Franța, India, Iran, Kazahstan România, Rusia, Slovacia, Turcia, Ucraina și gazdele Emiratelor Arabe Unite.

Câmpulungeanul Ionuţ Butoi este veteran al Armatei Române, după ce a fost rănit grav, pe 31 august 2008, în teatrul de război din Afganistan. Legitimat la CSA Steaua Bucureşti, Ionuţ Butoi a devenit de-a lungul timpului campion naţional și mondial cu echipa în ultimii ani.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata