CJ Argeș – prima reacție după perchezițiile DNA!

0

Conducerea Consiliului Județean Arges a reacționat după perchezițiile Directivei Naționale Anticorupție din această dimineața în dosarul în care exista suspiciuni că au fost achiziționate locuințe pentru persoane vulnerabile la prețuri supraevaluate. Potrivit unui comunicat de presă, anchetatorii au ridicat mai multe documente întocmite de o instituție subordonata in cadrul unui proiect, iar în urma acțiunii de astăzi, nimeni nu a fost pus sub învinuire sau i sa adus la cunoștință calitatea de suspect.

„Ținând cont că întotdeauna am dat dovadă de transparență și corectitudine, vă informăm că astăzi, 7 septembrie 2023, organele de cercetare au solicitat Consiliului Județean Argeș predarea unor înscrisuri.

         Angajații instituției au dat curs solicitării și au pus la dispoziție cu promptitudine toate documentele cerute.

Se fac verificări în privința unui proiect al unei instituții subordonate CJ Argeș. 

Facem precizarea că, la acest moment, nu suntem abilitați să oferim mai multe informații din dosar pentru a nu împiedica buna desfășurare a activității organelor de cercetare.

De asemenea, subliniem că, până în acest moment, nici un angajat al Consiliului Județean nu a fost chemat la audieri și nici nu i s-a adus la cunoștință vreo calitate procesuală, ci vorbim doar de predarea unor documente oficiale.

Consiliul Județean Argeș și instituțiile subordonate au în derulare zeci de proiecte pe toate axele de finanțare existente (fonduri europene, guvernamentale), atragerea de cât mai multe fonduri fiind principalul obiectiv pentru dezvoltarea județului. Toate aceste proiecte sunt transparente, realizate în urma unor licitații publice și sunt verificate constant de instituțiile abilitate. 

Toate instituțiile de control sunt obligate să facă verificări în urma sesizărilor primite sau a oricăror suspiciuni privind investițiile publice, iar noi am fost și vom continua să răspundem cu promptitudine și transparență tuturor demersurilor pentru a elimina orice suspiciune cu privire la cheltuirea incorectă a banului public.

Avem încredere în obiectivitatea acțiunilor organelor de control și vom fi întotdeauna un partener deschis!

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata