Concert de An Nou la Filarmonica Pitești! Află când!

Filarmonica Piteşti organizează joi, 13 ianuarie, de la ora 19.00, în Sala Simfonia a Centrului Multifuncţional, primul concert simfonic extraordinar al anului 2022, concertul de An Nou. Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Constantin Grigore, participă, în premieră, solista Daniela Bucșan. În program: J. Strauss – Uvertura Liliacul, Dunărea Albastră, Tik-Tak Polka, Ungarischer Krönungsmarsch, Liliacul „marchiz Cum ești”, Voievodul Țiganilor „O Fată de S-a Îndrăgostit”, A. Haciaturian – Vals din Suita Masquerade, E. Waldteufel – Valsul Patinatorilor, I. Dunaewski – Vânt de libertate „Aria Pepita Diabolo”, L. Delibes – Les Filles De Cadix, L. Berbstein – Candid „Glitter And Be Gay” și C. Gounod – Romeo și Julieta „Je Veux Vivre”.

După absolvirea studiilor muzicale în ţară, dirijorul Constantin Grigore a urmat şi cursurile Academiei de Muzică „Karol Lipinski” din Polonia. A fost îndrumat de maeştri recunoscuţi ca: Horia Andreescu, Petru Andriesei, Ilarion Ionescu-Galaţi şi Marek Pijarowski (Polonia). A participat la masterclassuri la Malaga, Viena şi Varşovia. A susţinut concerte cu orchestre studenţeşti ale U.N.M.B., dar şi ale formaţiilor muzicale de gen: Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski”, Orchestra Teatrului Naţional de Operetă și Musical din Bucureşti, filarmonicile din Iași, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Craiova, Piteşti, Sibiu, Orchestra Naţională a Republicii Moldova, Filarmonica din Kielce şi Orchestra de cameră R-20 din Weoclaw, ambele din Polonia. În 2009, a dirijat Bucharest Symphonic Pops, la concertul susţinut, la Bucureşti, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, de Al Bano şi Montserrat Caballe, iar în 2014 susține un turneu de concerte în Coreea de Sud, la pupitrul orchestrei Filarmonicii „Oltenia” din Craiova. Din 2009 este invitat să susțină concerte la fiecare ediție a Festivalului Internațional „George Enescu”. În prezent, Constantin Grigore este dirijorul principal al Orchestrei Camerata Regală și al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București.

Născută în Republica Moldova, Daniela Bucșan a absolvit Liceul Teoreric „Onisifor Ghibu” și Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău, unde a studiat vioara și canto. Ca urmare a acordării de statul român, în 2013, a unei burse și-a continuat studiile la Universitatea Națională de Muzică București, unde a absolvit Facultatea de Interpretare, Specializarea Canto, Master, la clasa profesoarei Claudia Codreanu. S-a  afirmat la diverse concursuri, dintre acestea amintim: „Le Grand Prix de l’Opera” București, Concursul Internațional de Duo „Suzana Szörenyi”. A susținut recitaluri și concerte  atât în cadrul facultății, cât și pe scenele Ateneului Român, Sălii Radio, Muzeului George Enescu și a  Palatului Șuțu. Ca solistă în Corul Regal, evoluează,  în 2019 și 2021, la Festivalul George Enescu. La Opera Comică pentru Copii a avut apariții în spectacolele „O noapte la Veneția”, „Motanul Încălțat” și „Bastien și Bastienne”. Angajată a Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, se afirmă în majoritatea spectacolelor: „Victoria și al ei hussar”, „Povestirile lui Offenbach”, „ O noapte la Veneția, o noapte la Viena”, „Călătorie în lumea filmului”, „Liliacul”, „Dacika”, „Kiss Me Kate”, „Seara Mediteraneană”, „Candide”.

Intrarea în sala de spectacole se va face pe baza certificatului verde. Participarea publicului este de 50% din capacitatea sălii de concert. Spectatorii vor purta masca de protecție.

Biletele pot fi achiziționate și de pe site-ul www.bilete.ro Prețul unui bilet este 50 de lei, sau 40 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.