Concert de Revelion în Piața Primăriei Pitești! Află ce artiști vor urca pe scenă!

0

Sâmbătă, 31 decembrie 2022, Piața Primăriei din Pitești va fi gazda unui eveniment deosebit, prin care municipalitatea își propune să îmbogățească tradiția spectacolului de Revelion, ducând-o la un alt nivel: o varietate clasic – modernă, care să încânte, în egală măsură, iubitorii de muzică simfonică, electronică sau populară, dar și pe cei care vor să danseze pe ritmuri moderne, mixate de un DJ profesionist. Efectele vizuale impresionante vor fi, de asemenea, prezente, iar focul de artificii care va încheia seara va reaprinde în inimi speranța unui an mai bun pentru toți!

Evenimentul va începe la ora 19:00, cu spectacolul extraordinar de Anul Nou al prestigioasei Filarmonici piteștene, pentru prima dată în concert, în seara trecerii dintre ani, pe scena urbană amplasată în Târgul de Crăciun!

Invitații speciali – soliștii de operă Vlad Miriță și Ana Cebotari – vor încânta auditoriul, alături de orchestra Filarmonicii, sub bagheta dirijorului Costin Grigore, într-un regal al muzicii clasice, cu arii celebre și tematică festivă, Piteștiul intrând, astfel, în rândul orașelor mari ce se bucură, anual, de un concert simfonic de Anul Nou!

De la ora 20:30, proiectul Dacika Symphonic va aduce pe scenă un spectacol impresionant de muzică electronică de inspiraţie populară, în prezentare multimedia. Creatorul acestui concept original, compozitorul și orchestratorul Mihai Toma, actualizează esenţa expresiei muzicale de tip popular, prin realizarea de prelucrări de o calitate estetică şi tehnică superioară, în acelaşi timp adaptate gustului şi necesităţilor generaţiei tinere. Capacitatea de a transmite publicului emoţia puternică şi incofundabilă a specificului naţional românesc, transformând temele cele mai cunoscute din muzica folclorică în valori de nivel internațional, face din acest show multimedia vocal – simfonic un eveniment de neratat!

De la ora 21:30, atmosfera din Piața Primăriei va fi energizată de un spectacol live mix oferit de către DJ Graphik (MFM Dance) & Mc Crisa, un adevărat dance-party pentru tineri, în așteptarea Noului An, care va fi întâmpinat printr-un foc de artificii spectaculos, la ora 24:00.

Vă invităm să celebrăm împreună seara de Revelion, timp de cinci ore, în Piața Primăriei, printr-un spectacol de înaltă ținută: divers, original și surprinzător, dedicat tuturor vârstelor și gusturilor!

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata