COVID ar putea suferi mutaţii care să aducă o nouă pandemie! Avertismentul medicilor specialiști!

COVID-19 ar putea suferi mutaţii care să ducă la apariția unei alte pandemii. Avertizarea vine din partea unui renumit specialist al Institutului Cantacuzino din Capitală, profesorul Viorel Alexandrescu. Acesta atrage atenția că în prezent suntem departe de finalul pandemiei, având în vedere că sunt multe zone din lume care nu au acces la vaccinul anti-Covid.
Profesorul a precizat că există și riscul unei mutaţii a virusului şi implicit a unei noi pandemii.
„Există riscul respectiv, a apărut Omicron, a apărut filiaţia BA 5 Centaurus, de care nu se ştie prea multe.El nu poate înceta decât atunci când este o transmitere aproape de zero şi când numărul e deceselor foarte mic, iar acum nu suntem în momentul de încetare a pandemiei.
Sigur va deveni, aşa cum s-a întâmplat la gripă, un virus sezonier. Asta nu înseamnă că la anumite intervale să determine pandemia, pentru că el evoluază în continuare, cu toate vaccinurile.
Delta avea nişte proprietăţi în plus, adică era o tulpină încă neadaptată la om şi atunci organismele modeleaza puţin infecţia şi agentul infecţios. Între timp, vaccinarea a dus la o diminuare a severităţii, dar cu o creştere a transmisibilităţii, a completat specialistul.”, a declarat recent prof. univ. dr. Viorel Alexandrescu, medic la Institutul Naţional Cantacuzino din Bucureşti.