Prilej de bucurie, în seara Sfântului Andrei: Târgul de Crăciun Pitești și-a deschis porțile pentru vizitatori, iar milioane de luminițe s-au aprins!
Zilnic, în Piața Primăriei, Târgul de Crăciun te așteaptă – de luni până vineri, între 11:00 și 21:00, iar sâmbăta și duminica, între 11:00 și 22:00 – ca să descoperi surprize potrivite pentru întreaga familie.
Decorațiuni luminoase de poveste, inspirație pentru cadouri, trenuleț, carusel, cutie poștală pentru scrisorile către Moșu’, lângă bradul împodobit cu sute de decorațiuni, vin fiert sau ceai aromat, turtă dulce, produse tradiționale cu scorțișoară, ghimbir, nucșoară, portocale, măr copt, ciocolată – ce-i mai parfumat, mai cald și mai dulce ca să-ți încălzească mâinile, inimile și zâmbetele găsești la Târgul de Crăciun Pitești!
Get real time updates directly on you device, subscribe now.
Editor și autor de content media, cu peste zece ani de experiență în presa online și presă scrisă (Săptămânalul Obiectiv de Argeș), autor a peste 25.000 de titluri, grafician și tehnoredactor. Redactor – șef departamente Eveniment și Administrație/Politic cu o vechime de șapte ani la Obiectiv de Argeș. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.