Criză de bilete de trimitere! Bolnavii acuză că nu pot fi consultați! Ce spun autoritățile!

Zeci de medici din România acuză că nu mai pot elibera bilete de trimitere pacienților din lipsă de tipizate. Aceștia acuză că formularele lipsesc cu desăvârșire, asta și din cauza faptului că unii medici specialiști, le solicită pacienților deși nu este nevoie. Asta pentru că legea cadru prevede că, în cazul a peste 50 de patologii, pacienții trebuie să se prezinte la control, atâta timp cât sunt luați în evidență, fără bilet de trimitere.

„În toată țara sunt din ce în ce mai mulți colegi care spun că nu le găsesc. Noi le cumpărăm de la Casa de Asigurare, nu le primim. Le achiziționăm contra cost și trebuie întotdeauna să avem stoc, pentru că sunt la mare preț în România. Se solicită în număr mare. Și în momentul în care dispar este o mare problemă.

Există precizări în contractul pe care toți îl avem cu Casa de Asigurări, este o anexă care prevede bolile pentru care pacienții nu trebuie să se prezinte cu bilet de trimitere de la medicul de familie, ci se duc pur și simplu la control pentru că sunt deja luați în evidență. Sunt multe, peste 50 de patologii. De exemplu sarcina, bolile acute cu febră la copii, bolile endocrine, astm bronșic, bolile psihice.”, a precizat recent Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.