Cumplit! A rămas fără patru degete! Accident grav de muncă!

O femeie a rămas fără patru degete din cauza unui grav accident de muncă petrecut în acestă seară la o societate din Mioveni. Din primele informații, se pare că aceasta manevra un utilaj, iar o clipă de neatenție a fost îndeajuns pentru ca angajată să își prindp degetele.
La fața locului s-au deplasat pompierii pentru a desface aparatul, iar după o intervenție de aproximativ 20 minute au reușit să o scoată pe femeie. Din nefericire, aceasta s-a ales cu mai multe degete amputate și a fost preluată de un echipaj al Ambulanței care i-a acordat primele îngrijri medicale și a transportat-o la spital.
„Pompierii de la Detașamentul Mioveni intervin în orașul Mioveni, în cazul unei persoane care, din primele informații, ar avea mâinile prinse într-un utilaj. A fost vorba despre o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 53 de ani, care a suferit amputație la membrul superior drept, trei degete și membrul superior stâng, un deget. Victima se transportă la spital cu un echipaj al SAJ” transmite ISU Argeș.