Cumplit! Bunic omorât în bătaie de nepot!

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș, împreună cu procurorul de caz, au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, și au reținut un bărbat de 37 de ani, din Dobrești.

Din cercetări s-a stabilit că, în septembrie 2018, bărbatul și-ar fi lovit bunicul, în vârstă de 84 de ani, în timp ce se aflau în locuința comună din localitatea Dobrești. În urma loviturilor, acesta a suferit mai multe leziuni, ulterior, după câteva zile, la spital, survenind decesul.

În ziua de 07 aprilie 2022, bărbatul de 37 de ani a fost condus la sediul poliției, pentru audieri, iar după administrarea probatoriului, a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, cel în cauză a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș în fața instanței, iar Tribunalul Argeș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.