Cupa Hagi Danone, la Piteşti

Cupa Hagi Danone va fi la Pitești pe 13 și 14 aprilie, pentru cea de-a treia etapă a ediției de anul acesta. Organizată de Fundația “Gheorghe Hagi”, împreună cu Danone România, Cupa Hagi Danone este cea mai mare competiție de fotbal din România, dedicată copiilor cu vârste între 10 și 12 ani.
 
Pitești devine cel de-al 16-lea oraș inclus pe harta Cupei Hagi Danone. Capitala județului Argeș a dat și prima campioană la Cupa Hagi Danone 2010: LPS Aripi Pitești. Etapa numărul trei a turneului din 2013 se va disputa pe Stadionul Tablierului din Pitești. Sâmbătă, 13 aprilie, și duminică, 14 aprilie, cele mai bune șase echipe câștigătoare ale campionatelor organizate în județele Argeș, Vâlcea, Olt, Dolj, Dîmbovița și Teleorman își vor disputa calificarea pentru turneul final de la Arad.
 
Cele șase echipe participante sunt: ACS FC Dănuț Coman Pitești, Școala de Fotbal Gică Popescu Craiova,  Hidro Rm. Vâlcea, CSS Corabia, CSS Târgoviște și CSS Turnu Măgurele. Acestea vor fi împărțite în două grupe, urmând ca primele două clasate să se califice în fazele eliminatorii.
 
Sâmbătă vor avea loc meciurile din grupe, de la orele 9:00, 12:00 și 17:00, iar duminică, semifinalele, de la orele 9:00, și finala, de la ora 12:00. Ceremonia de premiere va avea loc la ora 13:00. La festivitate va participa Ilie Bărbulescu, câștigător cu Steaua București al Cupei Campionilor Europeni. Vor fi premiate primele trei echipe clasate precum și jucătorii remarcați cu titlurile de cel mai bun portar, cel mai tehnic jucător, cel mai bun jucător și golgheterul etapei.
 
 


Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.