Cuțitarul-incendiator din Curtea de Argeș – adus în fața judecătorilor! Ce decizie a fost luată?

0

Înarmat cu două cuțite, un tânăr din Curtea de Argeș a distrus două mașini, iar uneia i-a dat foc. Imediat după căderea serii, bărbatul, cu o concentrație deloc de neluat în seamă de alcool, a mers la poarta unde locuiește tatăl său și a incendiat una dintre mașinile pe care le dețineau părinții săi.

CITEȘTE ȘI: FC ARGEȘ – VIITOR SUMBRU! STANCIU: „AVEM SPONSORI CARE NE-AU ANUNȚAT CĂ NU MAI POT FACE FAȚĂ!”

Cel bătrân a alertat imediat autoritățile, iar când oamenii legii au ajuns la fața locului au reușit să îl imobilizeze pe tânăr, iar în urma percheziției corporale au fost găsite asupra lui două cuțite. Momentan, nu se cunosc cauzele izbucnirii conflictului între cei doi. Ulterior, tânărul a fost dus la audieri, iar după administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 ore, iar înurmă cu puțin timp a fost prezentat instanței care a dispus arestul preventiv pentru 30 zile.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata